Experţii străini, îngrijoraţi de starea operelor din piatră
Şapte experţi din ţară şi străinătate au ajuns ieri la Târgu Jiu, în parcul central, pentru a analiza starea operelor lui Brâncuşi, după o restaurare cu cântec. Operele au fost spălate cu jet de apă sub presiune şi au fost vizibil afectate, atât prin faptul că rugina de pe elementele metalice din interior a ieşit la suprafaţă, dar şi prin desprinderea unor bucăţele de piatră. Secretarul de stat din Ministerul Culturii, Radu Boroianu, cel care conduce această comisie, a declarat că firma care a spălat Poarta Sărutului cu apă sub presiune nu trebuia să recurgă la acest procedeu. Concluziile vor fi prezentate astăzi în cadrul unei conferinţe care va avea loc la Primăria Târgu Jiu.
Specialiştii au început cu o examinare amănunţită a Mesei Tăcerii, acolo unde un expert din Austria a atras atenţia asupra faptului că pe suprafaţa acesteia ar exista un strat de ciment. O expertă din acest grup, care a examinat opera cu o lupă, a precizat că va lua o mostră cu ajutorul unei lamete spre examinare, pentru a vedea despre ce este vorba.
„Muncitorul a produs mici dezastre”
Radu Boroianu, care a venit cu Ponta la Târgu Jiu pe 27 octombrie pentru a vedea felul în care se prezenta Poarta Sărutului după scandalul făcut atunci de arhitectul Dorin Dănilă, proiectantul lucrărilor de restaurare, a declarat la acea dată cu nu sunt probleme. Acum, a criticat felul în care anul trecut Poarta Sărutului a fost spălată cu jet de apă sub presiune. El a spus că nu apa ar fi făcut rău lucrării lui Brâncuşi, ci presiunea acesteia, dar şi lipsa de experienţă a muncitorului care a executat operaţiunea. „Trebuie să constatăm care este starea actuală a monumentelor şi să propunem soluţii în aşa fel încât să nu se mai poată interveni la întâmplare. Prima intervenţie nu a fost făcută după sfaturile expertului. Expertul a spus una, societatea a produs altceva. Nu apa a făcut rău, ci, câteodată, presiunea. Pentru că cel care folosea jetul de apă era un lucrător oarecare, care nu mai făcuse asta niciodată şi nu-şi dădea seama că în anumite mortare care erau puse acolo a produs mici dezastre”, a declarat Radu Boroianu, precizând că firma care a spălat operele cu jet de apă sub presiune avea toate documentele în regulă, iar în referatul expertului se vorbea de o „intervenţie blândă cu apă caldă”.
Lory Buliga a dat vina pe cutremure
Boroianu a declarat că membrii comisiei de experţi străini vor analiza nu doar Poarta Sărutului, ci toate operele lui Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu, pentru a vedea în ce stare se află acestea şi pentru a stabili regulamente clare în baza cărora să fie făcute de acum încolo viitoarele lucrări de întreţinere şi restaurare.
Poarta Sărutului a fost de asemenea inspectată ieri, experţii constatând diverse probleme în ceea ce priveşte starea monumentului. Aici, fostul director al Centrului Municipal „Constantin Brâncuşi”, Lory Buliga, a găsit o explicaţie în privinţa fisurilor apărute. „ Cutremurele şi maşinile care trec pe aici, tot timpul sunt vibraţii. În ‘77 a fost cutremur aici, s-a resimţit şi în Târgu Jiu din câte ştiu. Deci, se poate”, a spus acesta.
După inspectarea Porţii Sărutului, comisia de experţi a plecat pe Calea Eroilor până la Coloana Infinitului, traseul fiind străbătut pe jos.
Concluziile, prezentate astăzi
Comisia va face astăzi publice concluziile, după evaluarea operelor brâncuşiene. Conferinţa va avea loc în sala de consiliu a primăriei Târgu Jiu, începând cu ora 11. Pentru că nu ne-a fost prezentată componenţa comisiei, presupunem că este tot cea stabilită iniţial, care era formată din: Joost Vander Auwera, conservator şef al Departamentului Sculptură al Muzeului Regal de Arte Frumoase din Bruxelles, specialist în piatră şi metal, Fritz Koreny, profesor la Universitatea din Viena, de asemenea specialist în piatră şi metal, Andre Millau, expert restaurator, expert pe lângă Curtea de Apel din Paris, proprietarul Societăţii de restaurare Andre, Roxana Radvan, şef al Departamentului metode şi tehnici optoelectronice de reabilitare şi conservare a patrimoniului cultural din Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Optoelectronică, şi Iulian Olteanu, director general al întreprinderii de restaurare DUCT.