Drumul din satul distrus va fi refăcut... după pandemie
Satul Seciurile din comuna gorjeană Roșia de Amaradia a fost aproape distrus acum 14 ani, când pe 6 mai a avut loc o alunecare de teren în urma căreia s-au prăbușit zeci de case, iar alte zeci au fost grav afectate. Satul a revenit la viață, iar în acest an Consiliul Județean Gorj a decis să asfalteze drumul aproape impracticabil care traversează localitatea. Acum investiția este blocată pentru că patronul firmei care trebuie să facă lucrarea este italian și s-a întors acasă când a început pandemia.
Satul Seciurile a fost zguduit de alunecările de teren în urmă cu 14 ani. Pe data de 6 mai s-a produs tragedia în urma căreia zeci de familii au rămas sub cerul liber, după ce munca de o viață a fost înghițită de pământ. Imaginile apocaliptice de atunci sunt încă vii în mintea celor care, deși au văzut moartea cu ochii, au decis să-și continue viața în același loc, încă nesigur.
Mulți au fost despăgubiți de Complexul Energetic Oltenia și au construit case în alte localități, alții au primit locuință de la Guvern, dar cu toate astea nu au renunțat la gospodăriile din satul Seciurile. Dacă inițial aici au rămas doar bătrânii satului, acum satul a început să revină la normal. ”În prezent, în satul Seciurile viața a intrat în normalitate. Sunt aproximativ 900 de cetățeni care locuiesc aici. Chiar dacă și-au făcut case prin alte părți, le-a mai dat și Guvernul, cei mai mulți și-au refăcut în timp gospodăriile și casele afectate de alunecările de teren. Cred că acum numai 20 de proprietăți sunt părăsite, pentru că efectiv casele au fost înghițite de alunecările de teren și nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvate. Cu timpul oamenii s-au întors în satul din care au fost alungați de tragedia din 6 mai 2006”, a povestit Liviu Cotojman, primarul din Roșia de Amaradia.
Reabilitarea drumului din sat a contribuit cel mai mult la intrarea în normalitate a vieții în satul Seciurile. Chiar dacă lucrările au început anul trecut și deja au fost blocate, oamenii au avut speranță și au crezut că satul poate fi salvat. ”Pot să vă spun că am dat viață satului Seciurile. Eu am cerut insistent, chiar de pe vremea când președinte la Consiliul Județean era Ion Călinoiu, să repare acest drum distrus de alunecările de teren. Drumul județean care face legătura cu Craiova era aproape impracticabil. Era distrus și de abia se mai putea circula. Am reușit să consolidăm în primă fază zonele unde drumul s-a rupt și apoi am reușit să-i conving pe cei de la Consiliul Județean să-l asfalteze. L-au prins în proiect, au obținut finanțare și din fericire s-a turnat și primul strat de asfalt. Au reușit asta pentru că am i-am oferit firmei un spațiu unde să-și facă organizarea de șantier”, a spus Liviu Cotojman.
Lucrările aici au fost întrerupte de pandemie de această dată. Patronul firmei a fost nevoită să se întoarcă în Italia. ”Reabilitarea acestui drum a adus oamenii acasă și viața a intrat în normal. Nu este proprietate nelocuită în acest moment. Au iluminat public, au apă și acum au și drum. Lucrările nu sunt finalizate. Mai trebuie turnat stratul de uzură, să facă șanțurile, podețele, aleile pietonale și să amenajeze stațiile pentru transportul în comun. Din păcate lucrările sunt sistate că patronul firmei care le execută este italian și cu pandemia asta a plecat în țara lui. Eu sper să fie reluate curând”, a mai spus Liviu Cotojman.