Drum Judeţean proaspăt renovat, distrus de alunecările de teren

Consiliul Judeţean Gorj a investit circa 2 milioane de lei în reabilitarea unui drum judeţean care la nici un an de la renovare este distrus de alunecările de teren. Este vorba de DJ 675A care leagă localitatea Berleşti de comuna Bustuchin, zona fiind cunoscută pentru gradul ridicat de alunecări de teren.

La nici un an de când a fost reabilitat de Consiliul Judeţean Gorj, drumul ce face legătura între Berleşti şi Bustuchin este fragmentat de alunecările de teren. Imediat după ce a fost consolidat, drumul a crăpat din nou, cauza fiind instabilitatea pământului în zonă. Firma Consiliului Judeţean, IDP Gorj, a intervenit şi a astupat crăpăturile. ”Pe Drumul Judeţean 675A, cu o lungime de 16,5 kilometri, s-au efectuat lucrări de investiţii în perioada 2014-2015 în valoare totală de două milioane de lei. Zona pe care o traversează acest drum este predispusă la alunecări de teren şi de aceea este în atenţia noastră, pentru a asigura circulaţia în condiţii de siguranţă”, a spus Oana Paloş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj.

Porţiunea de drum afectată de alunecările de teren are o lungime de aproape 500 de metri. Şoferii care tranzitează zilnic drumul judeţean spun că drumul a fost bine consolidat, însă instabilitatea este prea mare în zonă. ”Ştiu că s-a lucrat, s-a intervenit mult pe acest drum, dar la nicio lună după ce au terminat, drumul a crăpat. Se vedeau crăpăturile în asfalt. Fuge pământul”, a spus un  şofer.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean spun că vor interveni ori de câte ori vor apărea situaţii de acest gen. ”Suntem pregătiţi să intervenim pe acest drum cu lucrări de reparaţii în funcţie de degradările ce se vor inventaria la faţa locului”, a spus Oana Paloş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj. Până şi primarii celor două localităţi, Berleşti şi Bustuchin, consideră că drumul le va da mari bătăi de cap autorităţilor judeţene. ”Acolo este o zonă cu probleme, nimeni nu ştie ce este în pământ. Sunt situaţii pe care nu avem cum să le gestionăm, cum sunt alunecările de teren”, a spus Ion Ciocea, primarul din Bustuchin.

Vizualizări: 199

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: