Drum asfaltat prin pădure pentru trei familii

Ce nu visau în urmă cu câţiva ani nici autorităţile, începe să devină realitate în comuna Roşia de Amaradia, din Gorj. Primăria a reuşit să obţină fonduri ca să asfalteze câteva uliţe doar pentru câteva case. Un drum de un kilometru din Rugetu, de exemplu, a fost asfaltat deşi duce la o singură familie. În acelaşi sat, o altă uliţă pietruită a fost asfaltată pentru doar trei case care mai sunt locuite la capătul ei.

Strada Molidului traversează o pădure. Are circa un kilometru şi duce la trei case. Chiar şi-aşa, autorităţile au reuşit să găsească fonduri să o reabiliteze şi a început deja asfaltarea.

“În satul Rugetu, strada Molidului este asfaltată. Trece printr-o pădure. Este un drum de aproximativ un kilometru. Am reuşit să prindem o investiţie de modernizare a drumului pentru trei locuinţe. Sunt trei familii care mai locuiesc în acest cătun. Acum câţiva ani, am reuşit să fac o extindere la reţeaua de apă, dar nici eu atunci nu am luat în calcul că va veni momentul când o să găsesc finanţare ca să şi asfaltez. S-a mai lărgit drumul, se lucrează la şanţ”, a spus primarul din Roşia de Amaradia.

În aceeaşi zonă, un alt drum de un kilometru a fost modernizat deşi duce la doar o casă. Banii nu sunt din bugetu local. Primăria nu şi-ar permite nici măcar o astfel de investiţie, aşa că autorităţile au căutat fonduri la Guvern.

„Tot în acest sat, dar nu numai, am mai modernizat un drum de un kilometru doar pentru o casă. Este cetăţean al comunei şi a trebuit să creăm condiţii şi pentru această familie. Nu se pune problema să găsim bani la bugetul local pentru că avem carieră închisă, nu sunt agenţi economici care să alimenteze bugetul comunei, dar m-am preocupat să găsesc alte finanţări. Prin CNI, prin Anghel Salingy, prin Fondul de Mediu, PNDL, alte surse decât bugetul local”, a mai declarat primarul Liviu Cotojman.

Galerie foto


Vizualizări: 2,166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: