Douăzeci de polițiști au depus jurământul
Douăzeci de polițiști care au fost declarați admiși la concursurile organizate de Ministerul Afacerilor Interne pentru ocuparea unor funcții de execuție vacante, cu recrutare din sursă externă, au depus, joi, Jurământul de Credință la sediul IPJ Gorj, primul pas spre asumarea de responsabilități, în numele societăţii, pentru a-i apăra valorile materiale şi spirituale. Ei au fost asigurați de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Gorj că vor găsi oameni profesioniști alături de care să formeze o adevărată echipă și de la care vor învăța că doar prin integritate, fermitate şi promptitudine.
În perioada următoare, cei 20 de polițiști vor urma un stagiu de pregătire de 3 luni, la unități de învățământ din cadrul MAI, după care, fiecare își va prelua postul în primire la subunitățile de poliție unde a fost repartizat.