Două vicecampioane naționale la senioare la Campionatul Național de Cros
Atletele Andreea Chivoiu și Mihaela Cepoi, sportive cu dublă legitimare CSM Târgu Jiu – CS Pandurii, au încheiat anul în forță. Sportivele au reușit să câștige titlul de vicecampioane naționale la senioare, în proba de 8000 de metri, din cadrul Campionatului Național de Cros.
Competiția s-a desfășurat sâmbătă, 28 octombrie, în județul Suceava, la Poiana Stampei.
Pe lângă Andreea Chivoiu și Mihaela Cepoi, din echipa care a reprezentat Gorjul la Poiana Stampei, a făcut parte și tânăra atletă Elena Bărăitaru. Cele trei sportive, pregătite de antrenorii Ion Bură și Ionuț Dragoș Bură, au avut parte de un concurs extrem de greu, după cum a anunțat csmtargujiu.ro: „La startul cursei au fost prezente unele dintre cele mai experimentate atlete în astfel de probe. În întrecerea pe echipe, gorjencele au fost foarte aproape de a termina pe primul loc. Au pierdut la mică distanța disputa cu CSU Poli Timișoara”.
Pentru Andreea Chivoiu, obiectivul de a termina pe podium la ultima reuniune atletică importantă a anului, a fost îndeplinit.
”A fost un concurs foarte greu, pe un traseu dificil, dar foarte frumos. Fiind ultima cursă din acest an am tars tare și așa cum mi-am dorit, am reușit împreună cu echipa să terminăm pe podium și să devenim vicecampioane naționale. Sunt fericită pentru că am încheiat perioada competițională cu acest succes, dar și pentru faptul că se încheie un an în care am câștigat ami multe medalii. Sper ca anul viitor să fie unul și mai bun din punct de vedere al performanțelor”, a precizat pentru sursa citată atleta Andreea Chivoiu de la CSM Târgu Jiu.
Și Mihaela Cepoi a plecat în nordul țării cu gândul la o medalie. S-a pregătit foarte bine pentru concursul din Bucovina, unde traseul a fost unul foarte dificil. Mihaela Cepoi a făcut o cursă foarte bună la Poiana Stampei și-a contribuit din plin la reușita echipei.