Universitatea Craiova nu a pus mari probleme Rapidului dar jucătorii dau vina pe ... ghinion!

Meciul dintre Rapid și Universitatea Craiova, disputat duminică seara, s-a încheiat cu scorul de  2-0. Oltenii nu au pus mari probleme giuleștenilor și continuă astfel criza de rezultate care datează deja din 1 octombrie.

Echipa din Bănie s-a zbătut în Giulești, dar elevii lui Corneliu Papură nu au reușit să marcheze și au părăsit terenul învinși la limită.  După fluierul de final, Ștefan Vlădoiu a acuzat ghinionul din fața porții adverse, dar a pus situația și pe seama norocului adversarilor, cărora „le iese tot”.

De asemenea, Ștefan Vlădoiu a anunțat că el și colegii săi sunt obligați să îi învingă pe rivalii de la FC U Craiova în următoarea etapă de campionat, pentru a-i readuce în tribune pe suporterii care în prezent au abandonat echipa.

„A fost un meci greu, pe un teren greu. A venit golul lor norocos și aceasta a fost istoria meciului.

Da, este o perioadă grea, dar trebuie să rămânem uniți și să o scoatem la capăt. Adversarilor le iese orice. Noi ne-am creat foarte multe ocazii, dar nu am reușit spă înscriem.

În momentul de față, acesta este gândul, să ne uităm la locurile de play-off și pe urmă să vedem unde putem să terminăm.

Avem un meci în cupă foarte important, apoi derby-ul cu FC U, pe care trebuie să îl câștigăm fără doar și poate.

Este decizia lor. Nu putem să facem nimic decât să îndreptăm lucrurile și să îi aducem înapoi la stadion”, a declarat Ștefan Vlădoiu, la finalul meciului, vorbind și despre decizia suporterilor de a nu mai veni la meci.

În urma acestui rezultat, Rapid rămâne pe locul al treilea în clasamentul din Superliga, cu 26 de puncte, la cinci puncte în spatele liderului FCSB și la un singur punct sub CFR Cluj, echipa de pe locul secund care are însă un meci în minus.

De cealaltă parte, Universitatea Craiova e pe locul 4, cu 22 de puncte, având un avans de doar două puncte față de următoarele trei clasate aflate la egalitate de puncte: FC Hermannstadt, Petrolul Ploiești și Farul Constanța.

Vizualizări: 199

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: