Două stații de încărcare electrică și microbuz electric pentru copii, într-o comună din Gorj
Comuna Arcani este printre primele localități din Gorj unde au fost finalizate două stații de încărcare electrică și urmează să primească și un microbuz electric care va transporta școlarii din localitate către școală și înapoi, acasă.
În prezent, primăria dispune de un singur microbuz școlar. În prezent, microbuzul școlar parcurge în jur de 160 de kilometri în fiecare zi ca să strângă toți copiii la școală în fiecare dimineață și apoi să-i ducă acasă. Vom avea un microbuz electric pentru a-i transporta la școală și acasă. Avem deja cele două stații de încărcare electrică pentru că aceasta a fost una dintre condiții ca să putem primi acest microbuz, a declarat primarul din Arcani, Dan Coiculescu.
Una dintre stații a fost realizată în centrul comunei Arcani, în apropierea primăriei, iar cea de-a doua în satul Sănătești, lângă o fostă școală.
În Arcani, mai sunt în jur de 60 de copii care învață la două școli din localitate.