Contractul pentru reabilitarea unui drum național din Gorj a fost reziliat

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a câștigat definitiv procesul pentru rezilierea contractului de reabilitare al DN 67B, Scoarța-Pitești.

Procesul cu o asociație de firme a fost câștigat în urmă cu mai bine de un deceniu, dar constructorii nu au mișcat niciun deget să modernizeze acest tronson de drum. 

Compania de Drumuri a încercat rezilierea contractului și așa a ajuns în instanță, unde a primit câștig de cauză.  "După 13 ani de la câștigarea contractului, timp în care nu s-a întâmplat nimic pe acest drum, nici măcar proiectul tehnic de execuție nu a fost întocmit, și după mai multe încercări de reziliere, astăzi DRDP Craiova a câștigat definitiv procesul ce permite rezilierea acestui contract.

A fost un proces dificil, cu multe termene, dar juriștii noștri au reușit performanța de a învinge avocații constructorilor, avocați specializați în astfel de litigii. Avem pregătite actele să lansăm în licitație actualizarea documentației tehnice, în baza expertizei realizate de CNAIR, urmând să lansăm în licitație proiectare+execuție. Pentru a preveni o nouă blocare a acestui proiect, vom propune ca cei 188 de km să fie împărțit în mai multe loturi", a transmis Directorul Regional al DRDP Craiova, Călin Cosmin.

Galerie foto


Vizualizări: 4,488

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: