Separatoarele de trafic, eliminate din zona Pișteștii din Deal
Promisiunile autorităților s-au concretizat! Separatoarele de trafic, de pe DN 67, pe raza localității Scoarța, au fost eliminate. S-a luat această decizie în urma mai multor sesizări venite din partea localnicilor. Oamenii au reclamat faptul să siguranța pietonilor era pusă în pericol din cauza acestor separatoare.
În urmă cu doar câteva zile, prefectul județului Gorj, Iulian Popescu a convocat reprezentanții Poliției Rutiere Gorj și reprezentanții SDN Gorj la o ședință de lucru, după care a urmat de o vizită în teren pentru a se găsi o soluție la problema ridicată de locuitorii din Scoarța. S-a ajuns la concluzia că pot fi eliminate separatoarele de tip greu în zona cu vizibilitate și pe segmentul de drum în care sunt locuințe, adică acolo unde este și trafic pietonal.
„Așa cum am anunțat încă de săptămâna trecută, SDN Târgu Jiu ridică în această perioadă separatoarele de trafic care puneau în pericol locuitorii din Pișteștii din Deal, comuna Scoarța. E o decizie temporară, susținută de specialiștii de la secția Târgu Jiu a Drumurilor Naționale și de reprezentanții Poliției Rutiere Gorj, urmând ca în perioada imediat următoare, împreună cu autoritățile locale ale comunei Scoarța, să fie identificată soluția tehnică care să rezolve problema care trenează la Pișteștii din Deal de foarte mult timp”, a transmis prefectul județului Gorj, Iulian Popescu.