Două femei, la un pas să-și piardă viața într-un accident rutier

Două femei au fost victimele unui accident rutier, noaptea trecută, pe raza localităţii Tismana. Mașina în care se aflau s-a făcut praf și doar o minune a făcut ca șoferița și pasagera din dreapta să scape cu viață. 

Pompierii gorjeni au intervenit la fața locului după una dintre femei rămăsese încarcerată între fiarele contorsionate ale mașinii. 

"La data de 13 august 2024, în jurul orei 00:30, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza orașului Tismana, în care a fost implicat un autoturism.

 La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul instituției noastre, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că, la momentul impactului, în autoturism se aflau două persoane de sex feminin, iar una dintre acestea rămâsese încarcerată. 

Colegii nostri au intervenit pentru extregerea victimei din autoturism, aceasta fiind preluată în stare de conștiență de către echipajul medical și transportată ulterior la spital. 

Cea de-a doua persoană a suferit leziuni minore, a fost evaluată medical la fața locului, dar a refuzat să fie transportată la spital", transmiteISUGorj

Vizualizări: 2,350

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: