Cinci decese după o depășire periculoasă

Cinci persoane au decedat şi o alta a fost grav rănită, după ce o maşină a intrat într-un cap de pod, pe un drum judeţean, în zona localităţii Gelmar. Potrivit IPJ Hunedoara, accidentul a avut loc duminică seară.

"La data de 11 august 2023, în jurul orei 23,00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DJ705. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că un tânăr de 22 de ani, din localitatea Geoagiu, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Geoagiu spre Gelmar, a efectuat depăşirea unui alt autoturism, a pierdut controlul volanului şi a lovit un cap de pod, acroşând, totodată şi un biciclist, care se deplasa pe partea carosabilă. În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto şi a patru pasageri din autoturism, precum şi rănirea biciclistului, un minor de 15 ani, care a fost transportat UPU Deva, în vederea acordării de îngrijiri medicale", precizează sursa citată.

Toate cele cinci persoane decedate erau bărbaţi, transmite ISU Hunedoara.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje de intervenţie şi unul de prim ajutor, echipaje de poliţie, jandarmi şi două ambulanţe ale Serviciului de ambulanţă Judeţean Hunedoara. 

Vizualizări: 2,375

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: