Doi tineri din Târgu Jiu, decedați

Tragedie într-o locuință din Târgu Jiu, de pe str. Islaz. O tânără de 18 ani și un tânăr de 20 de ani au murit, cel mai probabil intoxicați cu monoxid de carbon de la o sobă pe lemne.

O femeie a sesizat miercuri dimineața la 112 că într-o casă situată pe strada Islaz din municipiul Tg-Jiu se află 2 persoane inconștiente.

La fața locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu și 2 echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță, care au constatat că într-una dintre încăperile locuinței se aflau cei doi tineri care nu prezentau semne vitale.

Din păcate, toate eforturile echipajelor de intervenție de a-i salva pe tineri au fost în zadar, medicii sosiți la fața locului declarând decesul, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.

Tinerii găsiți morți în casă sunt Cosmina Teodora Șomâcu și Marius Iulian Poenaru. Cei doi erau elevi în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic „Henri Coandă” din Târgu Jiu. Se logodiseră și planificaseră nunta pentru anul viitor.

update: Tinerii au fost găsiți fără suflare de mama fetei. "Polițiștii s-au deplasat la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor, constatând că o tânără de 18 ani și prietenul său, de 19 ani, din orașul Tismana, care locuiau cu chirie într-o garsonieră din municipiul Târgu Jiu au fost găsiți decedați ca urmare a intoxicației cu monoxid de carbon provenit, de la o sobă pe lemne", arată IPJ Gorj.

Cu ocazia examinării cadavrelor, nu s-au constatat urme de violenţă pe corpuri, care au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, a precizat poliția.

Vizualizări: 19,701

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: