Doi dascăli şi o poetă, cetăţeni de onoare la Bolboşi
Trei localnici din comuna gorjeană Bolboşi au primit titlul onorific de „Cetăţean de onoare”. Distincţia a fost acordată profesorilor pensionari Damian Şerban şi Polisenie Creţan, foşti directori de şcoală, precum şi poetei Ioana Burghel.
Înmânarea acestor distincţii a avut loc miercuri, 15 august, în cadrul unei şedinţe festive a Consiliului Local Bolboşi, convocat în contextul desfăşurării celei de-a VII-a ediţii a manifestărilor de Zilele Comunei. În momentul în care a acordat aceste diplome, primarul Gheorghe Bilea abia şi-a stăpânit emoţiile. Unul dintre cei premiaţi, Damian Şerban, i-a fost şi profesor, dar şi diriginte. „Trebuie să evidenţiem cetăţenii noştri care au merite deosebite, care aduc imagine şi popularizează imaginea comunei”, a spus primarul comunei Bolboşi.
Damian Şerban s-a născut în anul 1934 în localitatea Strehaia-judeţul Mehednţi, iar în comuna Bolboşi s-a stabilit în anul 1961, ca profesor de matematică. A fost director de şcoală timp de 6 ani, dar şi consilier local între anii 1990-1994.
Polisenie Creţan s-a născut în 1947 în localitatea Borăscu. S-a stabilit în Bolboşi în anul 1968, ca profesor de istorie. A fost şi director de şcoală în perioada 1994-2010.
Ioana Burghel s-a născut în comuna Bolboşi, în anul 1968. Este de profesie economist, însă s-a remarcat prin poeziile sale, lucrările fiind premiate atât în ţară, cât şi peste hotare. În prezent, Ioana Burghel locuieşte în satul Olteanu al comunei Glogova. Poeta a oferit fiecărui consilier local câte o carte. „Este mult mai onorant să primeşti o diplomă din suflet de la nişte oameni care au crezut în tine, decât dacă ai fi primit un premiu în bani. Vă mulţumesc foarte mult, sper să fiţi mândri de mine şi pe mai departe”, a spus Ioana Burghel.