Discuțiile despre pensiile minerilor, amânate

Proiectul de lege care ar permite reducerea vârstei de pensionare pentru mineri și energeticieni, adoptat pe 1 aprilie la Senat, s-a blocat la Camera Deputaților.

Proiectul trebuie avizat în comisii înainte de a fi votat în plen. Pe 15 aprilie a primit aviz negativ de la Comisia pentru drepturile omului, fiind în așteptare avizele de la comisia juridică, cea de buget și comisia pentru egalitatea de șanse.

Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica, a lansat informația că proiectul a fost adoptat și că este la promulgare, dar nu este adevărat. Potrivit proiectului, angajații care lucrează în condiții deosebite, cum este cazul a 8.000 de salariați ai CE Oltenia, vor beneficia de o reducere a vârstei de pensionare cu patru luni la fiecare an, față de trei luni cum este în prezent.

Senatorul PSD Scarlat Iriza a spus la Radio Infinit că discuțiile au fost amânate ca să nu se considere că este o lege electorală (?!). ”Nu am accelerat punerea în vigoare a acestei legi ca să nu ne bănuiască cineva că este o chestiune de campanie electorală” a explicat Scarlat Iriza.

Galerie foto


Vizualizări: 3,864

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: