Pierderile CE Oltenia, anunțate a doua zi după alegeri

Acționarii Complexului Energetic Oltenia au pe ordinea de zi a ședinței din 27 mai mai multe puncte referitoare la situația financiară a societății. Astfel, va fi aprobat bilanțul pe 2018, care are pierderi fără precedent pentru companie.

Fostul director general al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, susține că societatea a încheiat anul 2018 cu o pierdere de 1.174.236.522 lei. 

Politicienii puterii evită să comenteze situația, spunând că așteaptă cifrele oficiale ale companiei. “Nu se confirmă. De unde să știe Ciurel, care nu mai lucrează de patru ani în Complexul Energetic Oltenia?”, a spus senatorul PSD Scarlat Iriza, care susține că “toată presa este intoxicată pentru că suntem în campanie electorală”.

Bilanțul ar putea fi dat publicității a doua zi după alegerile europarlamentare, care vor avea loc pe 26 mai. În bugetul rectificat anul trecut, pierderea era estimată la 975 de milioane de lei. (A.A.)

Vizualizări: 2,449

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: