ITM Gorj, anunț pentru angajatorii gorjeni

Versiunea actuală a aplicației Revisal (registrul de evidență al salariaților) se va modifica în circa o săptămână. În aceste condiții, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a lansat un apel către angajatorii gorjeni. ”Începând cu data de 20 mai 2019, transmiterea registrului de evidenţă a salariaţilor în format electronic va putea fi efectuată numai pentru fişierele de tip .rvs generate sau validate prin versiunea 6.0.6. a aplicaţiei Revisal. Angajatorii care, în prezent, utilizează versiunea 5.0.8. a aplicaţiei, în mod obligatoriu, îşi vor instala mai întâi versiunea 6.0.5., după care vor putea instala versiunea 6.0.6.”, au transmis reprezentanții ITM Gorj.

Conform inspectorilor de muncă, pentru actualizarea aplicaţiei Revisal este recomandat să fie urmate instrucţiunile cuprinse în Ghidul de instalare şi utilizare a noii versiuni. De asemenea, pentru securitatea datelor, este indicat ca înainte de orice operaţiune legată de instalarea unei noi versiuni a aplicaţiei Revisal să se efectueze o copie de siguranţă a bazei de date, acest lucru fiind posibil accesând butonul “Salvare bază de date” din meniul “Instrumente”.

Reprezentanții ITM Gorj mai spun că neactualizarea aplicației va face imposibilă transmiterea datelor în Revisal.

Vizualizări: 2,368

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: