Senator: Sub ministru sunt mulți funcționari care pun piedici CE Oltenia

Senatorul PSD Florin Cârciumaru dă vina pe funcționarii din ministere pentru întârzierea cu care Complexul Energetic Oltenia primește avize pentru exproprieri sau pentru defrișări. “Este foarte greu, pentru că sub ministru, sub secretarii de stat, sunt foarte mulți funcționari care pun piedici în ceea ce privește urgentarea semnării unor documente necesare pentru CEO sau pentru alte și alte investiții. De asta am insistat foarte mult să vină domnul Deneș la Târgu Jiu, pentru că nu a venit singur, a venit cu directorul Romsilva, care s-a întâlnit cu domnul Boza și cu specialiștii din minerit”, a spus Cârciumaru la Radio Accent.

Carierele miniere sunt aproape blocate din lipsa frontului de lucru, problema devenind tot mai presantă pentru companie. Cârciumaru spune că tocmai de aceea a fost adus ministrul Apelor și Pădurilor în Gorj. “A mers ministrul la Cariera Roșia să vadă cum stă pădurea în calea excavatorului. La întâlnirea de luni cu delegația de la CEO altfel au tratat cei de la Romsilva problema”, a explicat senatorul PSD.

Cârciumaru spune că se va reuși cu ajutorul unor gorjeni din guvern să fie luate avizele necesare de la Ministerul Justiției, făcând referire la Toni Greblă - secretar general al guvernului și Claudiu Teodorescu - secretar general în MJ. (A.A.)

Vizualizări: 2,467

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: