Director DGASPC Gorj: „Am reuşit în două luni ce n-au făcut alţii în doi ani”

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a reuşit în mai puţin de două luni să licenţieze şase din cele 12 servicii sociale din cadrul direcţiei, restul fiind în plin proces de licenţiere. „Am reuşit în două luni jumate ce n-au reuşit alţii în doi ani. Am avut de licenţiat 12 servicii sociale din subordinea DGASPC Gorj. Era licenţă provizorie care expira începând cu data de 23 septembrie, după care aceşti copii trebuiau mutaţi pe alte servicii sociale, în caz că nu se licenţiau”, a declarat Laurenţiu Diaconescu, directorul adjunct al DGASPC Gorj.

Până în prezent au fost licenţiate două apartamente de tip familial la Rovinari, casa de tip familial Novaci, casa de tip familial Scoarţa şi două apartamente de tip familial la Târgu Jiu.  Pentru acestea s-a obţinut licenţă pentru o perioadă de cinci ani. „Au fost un număr de zece copii care erau în plus pe aceste apartamente de tip familial, am reuşit să-i dăm la asistenţi maternali profesionişti prin plasament în regim de urgenţă. Acum apartamentele sunt pe capacitate, adică cinci copii se regăsesc pe acest apartament”, a mai spus Laurenţiu Diaconescu, director adjunct în cadrul DGASPC Gorj. În curs de licenţiere mai sunt trei apartamente de tip familial la Motru, un apartament la Rovinari şi două apartamente la Târgu Jiu. În toate aceste imobile locuiesc în prezent în jur de 70 de copii. 

Vizualizări: 2,570

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: