Cavou-vilă cu cinci etaje în Cimitirul Municipal

Cimitirul Municipal din Târgu Jiu devine pe zi ce trece locul unde se construiesc cele mai impozante cavouri. Şi nu toate sunt ale cetăţenilor de etnie romă. Chiar în acest moment la Cimitirul Municipal se înalţă fastuos unul dintre cele mai înalte cavouri.

Etajat pe cinci nivele şi cu două coloane impresionante la intrare, nu ai cum să nu-l observi în tot cimitirul. Proprietara are toate documentele în regulă, spune primăria, care dă de înţeles că de anul viitor vor modifica regulamentul cimitirului astfel încât să nu mai apară astfel de construcţii. „Femeia are autorizaţie de construcţie eliberată pe 29 iunie 2016, corespunde regulamentului în vigoare, însă se ia în calcul ca de la 1 ianuarie să se refacă regulamentul, să nu se mai dea autorizaţii pentru asemenea construcţii în cadrul cimitirelor. Cei care îşi fac până în luna ianuarie rămân cu ele făcute, dar se va schimba regulamentul pentru a nu mai apărea şi altele”, a declarat Anamaria Ianc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.

Construcţia ridicată acum în cimitir este avizată pentru o înălţime de 4,5 metri, mai spun reprezentanţii primăriei. „Femeia are în momentul de faţă o construcţie autorizată de 4,5 metri înălţime şi corespunde din punct de vedere legal”, a mai declarat Anamaria Ianc, dând asigurări că morţii nu vor fi îngropaţi... la suprafaţă. Direcţia de Sănătate Publică Gorj nici nu ar concepe aşa ceva. „Legislația noastră prevede norme privind amplasarea cimitirelor și înhumarea la 2 metri sub pământ. Nu se poate. Nu este legal. Noi nu vom da avizul în astfel de situații”, a precizat Elena Sfârlează, directorul adjunct al DSP Gorj.

Galerie foto


Vizualizări: 5,094

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: