Director acuzat că și-a angajat rudele. Reacție: Suntem un neam de profesori

Relația dintre primari și directorii unor școli din Gorj nu este una tocmai bună. Cel mai mediatizat conflict este cel dintre primarul comunei Turburea, Ion Bârcă, şi directorul școlii, Liviu Sgaibă.  Cei doi nu ratează nicio ocazie și continuă să se războiască.

Directorul unității de învățământ din comună este acuzat de primar că și-a angajat rudele în școala pe care o conduce. Ba mai mult, edilul mai afirmă faptul că directorul școlii cere bani pentru a se deplasa în interes personal.

”Este un domn pe nume Liviu Sgaibă care a reușit și el în perioada asta în care a fost pus director să își angajeze copilul, soția, frate, cumnată și nepot. Am trimis și către domnul prefect și către doamna inspector șef o adresă. Vine să le decontăm naveta. Sunt semnați pe 5 zile, dar îmi cer pentru 15 zile. Ca director nu știi ce înseamnă lege. Ești din localitate și ceri bani pentru navetă. Îmi cere bani că se duce până la Târgu Jiu. Păi cum să îmi ceri bani că vrei să te duci tu să îți cumperi arcuș de vioară, de exemplu. Trebuie să demonstrezi cu delegația la instituția la care ai fost”, a spus primarul Bârcă.

Directorul școlii, Liviu Sgaibă, recunoaște că nu are o relație tocmai bună cu primarul. Acesta spune că afirmațiile primarului nu sunt adevărate.

”Dacă rudele mele au învățat carte, este vreo problemă? Suntem un neam de profesori, învățători. Soția  este angajată din anul 2000, eu sunt titular din 1997. Fiul meu a venit printr-un concurs de titularizare, iar fratele este profesor de istorie. Sunt oameni calificați”, a spus directorul școlii.

Directorul unității de învățământ spune că el stă într-un sat component, iar legea permite să ceară bani pentru transport, dat fiind faptul că parcurge 7 kilometri pentru a ajunge la școală.

”Da, cer decontarea navetei pentru că eu vin de la 7 kilometri distanță în fiecare zi. Am domiciliul în satul Poiana. Am cerut 75 de lei pe lună pentru decontarea navetei. Poiana este un sat component al comunei Turburea”, a mai afirmat Sgaibă.

Vizualizări: 11,223

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: