Direcția Sanitar-Veterinară nu recunoaște eutanasierea câinilor: Nu am participat
Direcția Sanitar-Veterinară Gorj afirmă, într-un răspuns pentru G4Media.ro, că personalul DSVSA Gorj nu a fost implicat pe 12 august în acțiunea de eutanasiere a celor 60 de câini și că nu poate oferi detalii privind protocolul de eutanasiere și durata procedurii. De asemenea, instituția a precizat că nu a identificat un punct de lucru al medicului veterinar Marian Todor în județul Gorj, acesta fiind responsabil de eutanasierea animalelor.
Totodată, Direcția subliniază că, potrivit OUG 155/2001, decizia de eutanasiere a câinilor din adăpostul din Târgu Jiu nu poate fi luată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân” (A.S.J.O.A.F.S. Hunedoara).
Vineri, circa 500 de persoane au protestat în fața Prefecturii din Târgu Jiu, în urma eutanasierea celor 60 de câini din adăpostul local.
Pe 12 august, toți cei 60 de câini din adăpostul gestionat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân” au fost eutanasiați într-o singură noapte, într-o oră.