Se ascut săbiile. Scrâşnesc tăişurile. E mult zgomot metalic, strident. Dacă bătăliile s-ar duce numai în politică, deranjul n-ar fi atât de mare. Trist este că, în lume, în forma ei manifestă, luptele inegale duc la războaie nemeritate, mai ales pe vremuri de criză. Vulnerabilitatea biologică sau emoţională e amuşinată. Vânatul se simte de la distanţă. Totul e să ai miros. Şi o îndrăzneală, soră cu tupeul.

Despre ce scriu? Despre un asalt al unei generaţii asupra alteia. Datele actualizate vorbesc despre o forţare, prin dislocare sau destructurare, a celui care trebuie să plece. De ce? Pentru că „i-a venit timpul”. Dureroasă exprimare, la fel de tăioasă ca şi „i-a trecut timpul”.

Pe ordinea de zi a drepturilor omului „intrarea” sau „ieşirea” nu sunt dictate decât de legea firii sau de legea retragerii din jocul social. Prin urmare, nimeni altcineva nu îţi poate hotărî plecarea, aşa cum nimeni nu ţi-o poate grăbi.

E loc sub soare pentru toată lumea. Entuziasmul vs. Experienţa, Iniţiativa vs. Viziunea, Nerăbdarea vs. Echilibrul sunt forme de evoluţie, nu plusuri sau minusuri comportamentale. Nu este testată vârsta, ci dorinţa de a construi, dublată de înţelepciune. Asaltul (in)conştient al unora asupra altora nu face bine societăţii. E nevoie de tineri, aşa cum este nevoie şi de seniori. Marile culturi ale lumii ignoră graniţele dintre vârste, pe care le consideră doar praguri cronologice. Mai mult chiar, vrednicia lor se măsoară în respectul faţă de cei care au amintiri despre răsăritul soarelui, trăind şi visând mai mult la apusul lui. Apusul, însă, nu înseamnă stingere. Dimpotrivă, e semnul pregătirii de o nouă naştere.

Prejudecăţile funcţionează fără cusur în societatea românească, ajutată din plin de mass media pofticioasă: la orice oră de audienţă se strigă - „Sus tinerii! Jos bătrânii!” Absurd şi, mai ales, imoral.

Nimeni, nu are nicio vină pentru că nu s-a născut „ieri” sau „alaltăieri”. Mai grav e să nu ştii ce să faci pentru mâine. Entuziasmul nu girează totdeauna calitate, aşa cum nici experienţa nu validează plus valoarea. Frustrările de tip partizan se nasc exact în acest interval de criză. Mai precis, când nu se responsabilizează roluri, când şi unii şi ceilalţi se iubesc mai mult pe ei înşişi, ignorând cu totul că trăiesc în lume şi pentru lume. Retorica observaţilor grijulii, de tipul „Pe vremea mea...” descurajează şi irită. În oglindă, moţiunea „Eşti depăşit!” nu va fi votată, nu va trece niciodată, nici în timp de pace, nici în timp de război. „Strânsul cu uşa”, răspunsul în doi peri, ofensele sancţionează încrederea în viitor, unul construit de ambele generaţii.

Pericolul care ameninţă rostul ţării îl constituie bătăliile nedrepte în care unii se conduc după miros, ceilalţi după ureche.

Concluzia: e nevoie şi de unii şi de ceilalţi. Unii pun temelia, ceilalţi ridică zidul şi acoperişul. O zi bună se recunoaşte după răsăritul soarelui. Şi apusul e fascinant dacă îl admiri cu cel cu care ai construit cetatea.