Culoarele politice sunt pline la Târgu Jiu. Nici la nivelul judeţului lucrurile nu stau altfel. Înghesuială mare, oameni mulţi, puţini aleşi. Energiile s-au desfăşurat, motivaţiile s-au înmulţit, interesele s-au multiplicat. E bine, e rău, nu ştim. Vom vedea.

Ceea ce se vede, acum, cu foarte puţine excepţii, nu place ochiului minţii, unul dintre cele mai importante şi sensibile organe perceptive, căruia cercetătorul Oliver Sackes îi dedică o carte. Subtitlul ei, extrem de incitant, pentru contextul politic în care ne aflăm, mă inspiră: „Cum se vede lumea când vederea dă greş”. Prin urmare, dacă lumea se vede în ceaţă sau mai grav, nu se vede, oricum ai privi-o, e problema celui care o priveşte, ar spune unii. Alţii, dimpotrivă, siguri pe simţul vederii lor, cred că prezenţa agitată, dar neconsistentă a formelor de viaţă, în vecinătatea cărora trăiesc, o fac invizibilă. Şi într-un caz, şi în celălalt, realitatea va fi în suferinţă, în criză de percepţie obiectivă. Şi, totuşi, de ce se întâmplă aceste lucruri?

Mai întâi, pentru că văzul uman e sabotat de ignoranţă, de incultură şi de simţ civic. Tocmai de aceea, lumea e, pentru ei, un obiect la purtător. Habar nu au cum funcţionează legile ei, cum poate fi administrată, care îi sunt inerţiile, mobilităţile, pârghiile sau punţile. Îi auzi spunând că vor să-i modifice armăturile, structura de rezistenţă, deşi, în viaţa asta pământeană nu au schimbat un bec. Vor, însă, ca în viitorul apropiat, să administreze o cetate sau un judeţ. Nu-i cunoaşte lumea pentru că n-au lăsat o urmă, nu au reprezentare socială, nu au opinie, nu luptă pentru o idee. Nu se pot recomanda, nu pot vorbi despre ei. Şi nu din cauza modestiei sau a decenţei, ci pentru că nu pot vorbi decât în numele unei liste, asezonată uneori cu biografii credibile profesional. Să speri că aceştia te vor reprezenta într-un consiliu local sau judeţean e o iluzie. Să crezi că ei au viziune reformatoare asupra unui oraş binecuvântat cultural, dar distrus de orgolii mărunte şi de diletantism, e o zădărnicie.

Ce se întâmplă cu cei care văd foarte bine, purtători ai unui simţ vizual sănătos, testat şi controlat, dar care nu se pot bucura de diversitatea formelor de viaţă. De ce? Pentru că ele nu există. Lipsesc dezbaterile, confruntările. Sunt evitate dialogurile, schimburile de opinii, lupta ideologică. Argumentele sunt palide, reacţiile sunt anemice. Într-un cuvânt, vorbim despre forme fără viaţă, inactive, resuscitate în vreo şedinţă de partid cu iz de şezătoare. Acolo sunt ele „bărbate” şi ţanţoşe. Doar în scorbură.

Prin urmare, ce alegi? Cât de activ trebuie să fie ochiul minţii pentru a nu da greş? Greu de spus. Şi de ales. Cu certitudine, însă, politicile publice nu se pot face nici din vanitate, nici din răzbunare, nici din plictis sau din refulare. Şi tot cu certitudine, participarea la viaţa administrativă a cetăţii trebuie să îţi dea dreptul să continui proiectele începute pe cont propriu, în jurul cărora s-au depus eforturi, s-au risipit energii, s-au dat bătălii. Fără viziune, fără strategii, fără idei, totul e pierdut. Forme de viaţă resuscitate de o listă. Atât.