De cinci luni, în lupta cu Covid 19. Asistentă din Gorj: Simți că fierbe carnea pe tine!
De cinci luni, muncesc la foc continuu, iar epuizarea începe să atingă cadrele medicale care tratează pacienții infectați cu noul coronavirus. Medicii și asistentele din Târgu-Cărbunești abia fac față internărilor și gărzilor în combinezoane. „Simțim că fierbe carnea pe noi în echipamente”, a mărturisit o asistentă medicală din spitalul Covid.
Cadrele medicale au mărturisit că nu se așteptau ca lucrurile să se agraveze atât de mult. Și când își făceau planuri că vor putea redeschide spitalul și pentru pacienții non-Covid care s-au tratat pe unde au apucat de cinci luni, au asistat la o explozie de cazuri și, automat, o explozie de internări.
Odată ce trec zilele, închiși în secții, fără să aibă voie să iasă din spital, pacienții au ajuns să-și verse nervii chiar pe cei care îi tratează. „Pacienții sunt nervoși. Reacționează prin cuvinte, ne jignesc, ne lovesc uneori. S-a ajuns așa la o situație limită în care dumnealor emit pretenții ca medicul sau asistentul medical să intre fără costum, să-l cunoască personal. Și pacienți vin tot mai mulți. Tot mai mulți. Ne rugăm la Dumnezeu să se vindece și să se externeze. Și nu apucăm să externăm pentru că, din nou, ambulanța îi aduce cu izoleta” a mărturisit Dana, asistentă în spitalul din Târgu-Cărbunești.
Cât privește o gardă în combinezon, cu două măști, cizme de cauciuc și două perechi de mănuși, mai ales pe caniculă și fără aer condiționat: „Este insuportabil. Fierbe carnea pe noi. Curg apele pe noi încât, în cizmele de cauciuc, apa băltește. Mâinile ne sunt fierte. Avem semne pe față de la ochelari, de la măști. Este foarte, foarte greu”, a mai spus Dana.
Mulți pacienți devin și mai agitați când află că testele făcute sunt tot pozitive și mai trebuie să rămână internați în spital. „Devin nervoși, vorbesc urât datorită faptului că ei consideră că din cauza noastră le vin testele, în continuare, pozitive. Își varsă nervii tot pe noi, care suntem acolo aproape în permanență. Dacă-ți trage de vizieră, ce să-i faci? Ești deja expus. Chiar și psihic, este o presiune foarte mare. Ne-am obișnuit cu acest intrat, suntem echipați, avem echipamente, dar simplul fapt că intri acolo și zici: Dacă mi se întâmplă să mi se rupă mănușa sau ceva și ești expus, este o tensiune psihică mai ales că sunt pacienți, afecțiuni cu care noi nu am mai lucrat până acum”, a mărturisit și Dorina, asistentă și ea în spitalul Covid din județul Gorj.
În prezent, sunt peste 120 de pacienți internați în spitalul Covid din județul Gorj, iar medicii dau semne de oboseală. „Eu aș vrea mai mult respect din partea tuturor față de noi. Pentru că avem patru luni de zile în care nu am stat. Ci din contră. Am învățat și vom învăța, în continuare, să tratăm acești pacienți”, a fost mesajul lui Constantin Tîrziu, managerul unității medicale.