Purcei la proțap și lubenițe, pentru pacienții cu Covid de la Târgu-Cărbunești
Sute de kilograme de gunoaie adună infirmierele din saloanele spitalului Covid din județul Gorj. Toate resturile sunt distruse, așa că odată ce crește cantitatea de gunoaie, cresc și cheltuielile pentru spital. Deși pacienții primesc mâncare și în spital, le aduc și rudele de acasă, dar multă mâncare ajunge la gunoi. Unii aparținători au mers la spital cu pepeni întregi ori cu purcei făcuți la proțap.
Peste 120 de pacienți sunt internați, în prezent, în spitalul Covid din județul Gorj. Toți primesc câte trei mese pe zi, iar familia le mai aduce mâncare în plus și de acasă. Pentru că bolnavii nu pot să consume totul, foarte multă mâncare ajunge să se strice după scurt timp și să fie aruncată la gunoi.
Așa se face că infirmierele au ajuns să adune din saloane chiar și 400 de kilograme de resturi într-o singură zi. „Toate aceste gunoaie duc la costuri foarte mari pentru spital. S-a ajuns să aruncăm și 400 de kg de deșeuri infecțioase pe zi. Este foarte mult. Trebuia să fie un spital de 500 de paturi ca să ajungem la aceste kilograme de deșeuri”, a declarat Constantin Tîrziu, managerul spitalului din Târgu-Cărbunești.
Alții le aduc rudelor bolnave de Covid tot felul de mâncăruri. De la pepeni întregi până la purcei copți aduc aparținătorii la poarta spitalului. „Unii aparținători au adus tot felul de mâncare pentru bolnavi. Am văzut purcei puși pe masă în mijlocul salonului, lubenițe, banane care nu pot să reziste la infinit. În salon, dacă la început erau mai puțini, rezistau mai mult în frigider alimentele. Acum, fiind și saloane cu patru pacienți, pentru că numărul lor a crescut, nu au loc să își bage alimentele în frigidere, mâncarea se strică și trebuie aruncată”, a mai spus Tîrziu.