De ce vrea primăria altă maşină

Primăria Bumbeşti Piţic are în dotare o Nubira cu motorul stricat, a cărei reparaţie ar costa cât o maşină nouă. Primarul Michy Nioaţă a solicitat casarea maşinii prin programul Rabla, dar nu a primit răspuns, astfel că angajaţii folosesc în continuare maşinile personale la deplasări. Edilul local va încerca să achiziţioneze o maşină din dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. „Am primit o adresă în care se specifică faptul că cei de la ISU intenţionează să vândă nişte maşini din dotare. Ar fi vorba de două Dacia şi un Aro 243. Nu am discutat încă nimic concret în legătură cu preţul şi cu procedura de vânzare. Nu avem pretenţii, vrem orice tip de maşină care să fie în stare de funcţiune”, a menţionat primarul Nioaţă.

Vizualizări: 218

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: