De ce nu-i cer primarii nimic lui Cîțu duminică
Duminică este așteptat să ajungă la Târgu-Jiu premierul Florin Cîțu, pentru a participa la alegerile formale care vor avea loc la PNL Gorj. Edilii liberali din județ și-au pregătit deja listele cu ce au nevoie, dar spun că probabil nu le vor prezenta, pentru că scopul vizitei premierului este legat de alegeri.
Florin Cîțu va veni din nou la Gorj, dar de această dată pentru a-l susține pe Dan Vîlceanu la alegerile deja câștigate de acesta, fiind singurul candidat.
Primarul din comuna Bâlteni ar avea câteva doleanțe, numai că i se pare inoportun să le mai prezinte încă o dată, deși au fost semnalate în nenumărate rânduri. ”Problemele noastre sunt deja cunoscute pe premierul Florin Cîțu. Listele cu problemele noastre cred că nu mai au farmec. Duminică sunt alegeri, e altă atmosferă. Eu aș avea vrea să mai pistonez pentru finanțarea proiectelor, dar aștept să se liniștească lucrurile”, a declarat primarul Vasile Vlăduleanu.
Primarul din Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, susține solicitarea exprimată public de edilul din Rovinari, Robert Filip, privind urgentarea adoptării ordonanței prin care CE Oltenia să poată ceda primăriilor activele pe care nu le mai folosește. ”Eu sunt de acord cu solicitările primarului de la Rovinari și are dreptate în ceea ce spune. Și pentru Roșia e Amaradia cea mai arzătoare problemă e aceea de a prelua de la CEO cu titlu gratuit terenurile și clădirile, iar terenurile pentru care CEO plătește uzufructul se fie redate în circuitul agricol”, a precizat Liviu Cotojman. Acesta ar mai avea o solicitare, dacă va fi timp pentru astfel de discuții. „O să ridic din nou problema legată de acea lege prin care sunt blocate toate retrocedările de pădure. Noi facem dosarele, le dăm la Prefectură și acolo se blochează totul, din cauza unei legi date de vechea Guvernare, prin care, pentru a fi retrocedate, pădurile trebuie trecute din domeniul public în privat“, a spus Cotojman.
Sunt și primari care au făcut listă de solicitări pentru premier. Este cazul celui din Săcelu, primar la primul mandat, care nu înțelege blocajul dintre instituții. ”Eu am făcut acel referat pe care l-am înaintat Guvernului, prin care am solicitat preluarea Bazei de Tratament de la Săcelu. Mai mult, se știe faptul că UAT-ul de la Săcelu are acea interdicție de a accesa fonduri europene, pentru că în trecut s-au fraudat aceste surse de finanțare. Au mai fost comune în țară cu această problemă și au fost amnistiate de Guvern. Aș vrea să se întâmple asta și la Săcelu”, a declarat Gheorghe Dumitrelea, primarul de la Săcelu.
Acesta ar vrea bani pentru asfaltări de la Compania Națională de Investiții, dar a aflat că nu se mai finanțează astfel de lucrări.