De ce a făcut Universitatea Craiova plângere penală celor de la FCU
Universitatea Craiova a anunţat că a depus plângere penală la Parchet împotriva rivalei FCU. Este vorba de cinci infracţiuni invocate de clubul patronat de Mihai Rotaru împotriva rivalei din Liga 1.
Războiul dintre cele două echipe Bănie s-a înteţit după promovarea echipei lui Adrian Mititelu în primul eşalon. Până la duelul direct dintre Universitatea Craiova şi FCU Craiova, programat la începutul lunii octombrie, luptele se desfăşoară în alte planuri, inclusiv în justiţie. Astfel, Universitatea Craiova a formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova împotriva rivalei FCU Craiova, acuzând gruparea familiei Mititelu de cinci infracţiuni, a informat ProSport.
În principal, clubul condus de Mihai Rotaru invocă faptul că echipa nou – promovată în Liga 1 foloseşte, în diverse scopuri, denumiri ori însemne identice sau asemănătoare cu cele aparținând mărcilor „Universitatea Craiova” ori „Știința Craiova”, mărci deţinute prin decizii definitive şi irevocabile de Clubul Sportiv de drept public Universitatea Craiova.
Universitatea Craiova, plângere penală la Parchet împotriva rivalei FCU!
Pe modelul CSA Steaua, în perioada următoare, conducătorii Universităţii Craiova intenţionează să se adreseze justiţiei la orice altă încercare de fals informatic și de contrafacere a unei mărci având ca finalitate inducerea în eroare a opiniei publice cu privire la identitatea Universității Craiova. Gruparea din Bănie intenţionează să formuleze plângeri penale şi împotriva canalelor mass-media care vor promova o altă entitate privată ca fiind „Universitatea Craiova”, încălcând dreptul de proprietate intelectuală.
Clubul lui Adrian Mititelu nu mai are voie să folosească numele de Universitatea Craiova, conform deciziilor Tribunalului București și Curţii de Apel București.