Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

Cursuri gratuite de dansuri şi muzică populară pentru copiii din Săcelu

Copiii talentaţi din Săcelu vor avea posibilitatea să frecventeze gratuit cursuri de dansuri şi muzică populară. Asta întrucât autorităţile locale au încheiat un protocol de colaborare cu Şcoala Populară de Artă, profesorii urmând să vină săptămânal la Săcelu, cursurile desfăşurându-se în incinta Căminului Cultural începând cu luna noiembrie. Primarul Florin Jurebie spune că în comună sunt mulţi copii talentaţi care nu au posibilitatea de plăti taxe pentru astfel de cursuri.

Profesorii Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu vor organiza, săptămânal, cursuri de dansuri şi muzică populară la Săcelu pentru copiii talentaţi din comună. Acest lucru va fi posibil în baza unui protocol încheiat între primărie şi conducerea Şcolii Populare de Artă. „Am încheiat un protocol cu Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu pentru a se desfăşura cursuri de dansuri populare, interpreţi vocali şi instrumentişti, săptămânal, la Săcelu. În momentul de faţă, se selectează copiii de pe raza comunei care au aptitudini în acest sens. Ne-am bucura să avem cât mai mulţi copii care să frecventeze cursurile întrucât ne-am dori să formăm grupuri de dansuri populare, orchestre locale, de instrumentişti şi interpreţi vocali”, a declarat Florin Jurebie, primarul comunei Săcelu.

Cursurile sunt gratuite şi se vor desfăşura în Căminul Cultural. Pentru ca orele să poată fi desfăşurate în localitatea de domiciliu a copiilor, Primăria Săcelu va plăti Şcolii Populare de Artă câte 1000 de lei/lună. „Părinţii copiilor nu vor plăti nimic pentru aceste cursuri, toate cheltuielile legate de plata instructorilor vor fi suportate de către primărie. Pe raza comunei Săcelu sunt mulţi copii talentaţi, care nu au posibilitatea de a plăti taxe pentru astfel de studii. Din bugetul local vom plăti Şcolii Populare de Artă câte 1000 de lei/lună, conform protocolului încheiat între cele două instituţii”, a mai precizat Florin Jurebie.

RENOVARE

Căminul Cultural din Săcelu a fost complet renovat, lucrările fiind finalizate de câteva săptămâni. „Căminul cultural asigură condiţii foarte bune pentru desfăşurarea cursurilor, fiind renovat complet. A fost refăcut interiorul, s-a pus gresie şi s-a înlocuit scena. Lucrările de renovare au costat aproximativ un miliard de lei vechi”, a declarat Florin Jurebie, primarul de la Săcelu.

Vizualizări: 215

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: