Suntem în Bălănești - Gorj, într-un sat pitoresc de la poalele dealurilor, dimineața de iarnă e încărcată de o atmosferă ce pare desprinsă din povești. Nu ninge, dar din curțile gospodăriilor se ridică aburi aromați, semn că sătenii își urmează obiceiurile de Crăciun.

Într-o gospodărie bine îngrijită, familia Popescu se pregătește de un ritual vechi de generații: pregătirea jumărilor. Într-un ceaun mare, așezat peste focul lemnelor trosnind, bucăți de slănină proaspătă sfârâie în timp ce se transformă treptat în aurul crocant al iernii.

Domnul Gheorghe, capul familiei, povestește cu mândrie despre cum această rețetă s-a păstrat neschimbată de la bunicul lui. „Jumările trebuie făcute încet, cu răbdare. Dacă te grăbești, ori le arzi, ori rămân crude. Și niciodată să nu uiți să presari puțină sare la final, pentru gustul perfect”, explică el, amestecând atent în ceaun.

În timp ce jumările prind culoarea și textura ideale, atenția se mută spre o altă tradiție la fel de îndrăgită: țuica fiartă. Într-un ibric mare, doamna Maria încălzește țuica de prune făcută în toamnă, adăugând câteva felii de măr, câțiva cuișoare și un strop de scorțișoară. Aromele plutesc în aer și par să îmbie chiar și frigul iernii să mai domolească.

„Țuica fiartă nu e doar o băutură, e sufletul întâlnirilor de iarnă”, spune ea, zâmbind. „E pentru încălzirea mâinilor și a inimilor. Și, sincer, nu există ceva mai bun decât să stai la căldură, să mănânci jumeri cu pâine de casă și să bei țuică fierbinte”.

Spre prânz, vecinii încep să sosească. Oamenii se adună în jurul mesei din bucătăria de vară, unde aburii de la țuică se amestecă cu mirosul jumărilor proaspăt scoase din ceaun. Atmosfera e veselă, iar poveștile curg natural, presărate cu râsete și urări de bine pentru sărbătorile ce urmează.

„La noi, iarna n-are farmec fără jumeri și țuică fiartă,” spune nea Ion, un vecin. „E ca și cum am aduce puțin din căldura tradițiilor noastre în fiecare zi friguroasă.”

Pe măsură ce ziua înaintează, veselia continuă, iar mesele se umplu cu alte bunătăți: murături crocante, brânză de casă și pâine coaptă pe vatră. Dar nici jumările, nici țuica fierbinte nu-și pierd locul de cinste. Ele rămân simbolurile unei comunități unite, care știe să aprecieze micile bucurii ale vieții, păstrând vii tradițiile ce ne definesc identitatea.

Așa se trăiește iarna autentică în România: cu gust, căldură și povești, toate legate de câte o farfurie de jumări și o cană de țuică fiartă.