Cu câți bani vrea Primăria Târgu Jiu să vândă 15.000 mp din insulița Jiului

Consilierii municipali au aprobat raportul de evaluare și stabilirea prețului pentru terenul în suprafață de 15.000 mp situat pe insulița de pe râul Jiu.


Conform proiectului de hotărâre, firma CRESCENDO SRL, cea care deține complexul de agrement Anna Summer Events de pe insuliță, a depus pe 27 iunie 2024 o cerere prin care solicită cumpărarea terenului. O lună mai târziu, 29 iulie, a fost aprobată de consilieri propunerea de a întocmi un raport de evaluare, iar peste încă o lună, în august, raportul de evaluare a fost gata.

Și acest raport de evaluare este realizat de expertul Adriana Siliște.


Din el rezultă că omul de afaceri Călin Lemnaru ar plăti 144 de euro fătă TVA pentru un metru pătrat, suma totală fiind de 2.166.000 de euro. În zonă, acesta a investit alte câteva milioane de euro.


Valoarea de inventar a terenului de 15.000 mp de pe insuliță este de 533.021,73 de lei, conform listei de inventar a activelor corporale care aparțin domeniului privat al municipiului Târgu Jiu. 

Aceasta este o vânzare pe repede-înainte, destul de controversată, dat fiind că perioada de concesiune a firmei pe acest teren este abia la jumătate. Mai sunt 15 ani de concesiune, redevența fiind deja plătită.

Suspiciunile sunt alimentate și de faptul că Primăria Târgu Jiu oferă informații pe jumătate, atunci când i se solicită, iar omul de afaceri Călin Lemnaru nu dorește să vorbească despre achiziția bucății din insuliță.

La apariția proiectului de hotărâre de vânzare a unei părți importante din insuliță, Pandurul a încercat să obțină un punct de vedere însă proprietarul CRESCENDO SRL nu dorește să comenteze subiectul.


De asemenea, există o petiție semnată de circa 2.500 de gorjeni prin care se cere stoparea vânzării acestei bucăți de pe insuliță, considerată a fi un simbol al orașului. 

Vizualizări: 6,841

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: