CSM Târgu Jiu, misiune dificilă cu campioana României

Baschetbaliștii de la CSM Târgu Jiu își continuă seria meciurilor din Liga Națională cu un meci pe terenul echipei campioane, U BT Cluj Napoca. Partida contează pentru etapa 21-a din LNBM și este programată pentru luni, 28 februarie, cu începere de la ora 19.00.

După meciurile cu echipele din Timișoara și Craiova, CSM Târgu Jiu are parte de o misiune extrem de dificilă în cea de a treia deplasare consecutivă din acest retur de campionat.

Baschetbaliștii lui Claudiu Alionescu vor  înfrunta cea mai bună grupare din baschetul românesc la ora actuală, campioana în exercițiu, U Cluj. Deși au în față singura echipă neînvinsă din campionat, gorjenii merg în Ardeal cu gândul de a presta un baschet de calitate, se arată pe site-ul oficial al CSM.

După modificările din lotul gorjean, Claudiu Alionescu a încercat în această săptămână să remedieze unele aspecte constatate în ultimele două deplasări ale echipei. „Urmează a treia deplasare consecutivă și cu siguranță cea mai dificilă. Clujul nu mai are nevoie de nicio prezentare, echipa neînvinsă în campionat și cu o singură înfrângere în Europa, în cea mai importantă competiție sub egida FIBA. Astfel, pentru noi se anunță un meci foarte greu, la care sper să ne aliniem și să jucăm cel mai bun baschet al nostru. Este un bun prilej să arătăm unele aspecte pe care am încercat să le remediem în această perioadă, după modificările substanțiale de colectiv”, a spus Claudiu Alionescu, antrenor principal CSM Târgu Jiu.

Dacă la meciul cu Craiova au lipsit Malik Morgan, din motive medicale, și Ken Darrius Hamilton, care nu a avut drept de joc, pentru meciul cu U Cluj, Claudiu Alionescu are la dispoziție de această dată tot lotul valid.

Vizualizări: 292

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: