S-au reluat meciurile din Liga 2. O partidă se joacă la Târgu Jiu

Poli Timișoara și Petrolul Ploiești au fost echipele din Liga 2 care au deschis seria de jocuri din Liga 2 în acest an, primul meci oficial din 2022 fiind unul cu ghinion. Unul dintre meciurile etapei a 17-a a Ligii secunde se va juca pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu.

Federația Română de Fotbal și deținătorii drepturilor tv din acest eșalon au stabilit programul etapei a 17-a. Antepenultima rundă din sezonul regulat, respectiv prima din acest nou an, a debutat deja pe data de 24 februarie, și se va încheia luni, 28 februarie.

Cinci din cele zece jocuri sunt televizate de DigiSport, TelekomSport și LookSport, după ce ultimele runde din 2021 au adus doar câte patru meciuri pe etapă în fața telespectatorilor, a informat liga2.ro. Etapa a 17-a a Ligii 2 e flancată de două derby-uri: Poli Timișoara – Petrolul, în deschidere, și ”U” Cluj – Concordia, în închidere.

Sâmbătă se vor desfășura șapte jocuri, iar cinci dintre ele vor avea loc de la ora 11:00, cu gazde FC Buzău, Poli Iași, Metaloglobus, ACS Viitorul Târgu Jiu, FK Miercurea Ciuc și Dacia Unirea, iar de la ora 12:30 se joacă Unirea Constanța – Steaua, care va fi și televizat.

Duminică, de la ora 18:30, FC Hermannstadt va juca pe teren propriu cu Dunărea Călărași. Ultimul joc al rundei este cel de la Cluj-Napoca, de la ora 20:00, dintre ”U” Cluj și Concordia Chiajna.

Meciurile din Liga 2 vor fi transmise în format LIVE-TEXT de liga2.ro, singurul site care se ocupă exclusiv cu promovarea fotbalului din liga secundă.

Program meciuri etapa 17 Liga 2:

joi, 24 februarie 2022, ora 20:00

Politehnica Timișoara – Petrolul Ploiești – DigiSport, TelekomSport și LookSport

sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 11:00

FC Buzău – Astra

Politehnica Iaşi – FC Braşov

Metaloglobus Bucureşti – CS Comunal Şelimbăr

ACS Viitorul Târgu Jiu – Ripensia Timișoara

Dacia Unirea Brăila – Unirea Slobozia

FK Miercurea Ciuc – Unirea Dej

sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 12:30

Unirea Constanţa – Steaua București – DigiSport, TelekomSport și LookSport

 duminică, 27 februarie 2022, ora 18:30

FC Hermannstadt – Dunărea Călăraşi – DigiSport, TelekomSport și LookSport

luni, 28 februarie 2022, ora 20:00

Universitatea Cluj – Concordia Chiajna – DigiSport, TelekomSport și LookSport

Vizualizări: 477

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: