CSM Târgu Jiu Junioare 2 s-a calificat în Grupele Valoare

Echipa de handbal feminin junioare 2 a CSM Târgu Jiu s-a deplasat la Caracal, pentru meciul din etapa 9-a din Seria E, cu liderul CSS Caracal. Echipa gazdă s-a impus cu 40-33 dar, în ciuda acestei înfrângeri, echipa pregătită de Andrei Enache s-a calificat matematic, cu o etapă înainte de finalul meciurilor din serie, în Grupele Valoare ale Turneul Semifinal.

Chiar dacă elevele sale au pierdut  meciul cu formaţia din Caracal, care are în lot jucătoare ce evoluează la Divizia A şi la echipa naţională de junioare,  Andrei Enache a declarat la finalul jocului că a fost mulţumit de modul în care elevele sale au abordat partida.

„A fost un meci bun împotriva primei clasate din grupă, în care am avut multe reuşite şi în care am reuşit să ne ridicăm din nou nivelul de joc. Sunt foarte mulţumit de modul în care jucătoarele mele au abordat meciul şi de faptul că au început să creadă în tot ceea ce lucrăm şi facem la antrenamente. Suntem pe un drum bun, iar acum, chiar dacă mai avem un joc de disputat, vreau să le felicit pe fete, pentru că matematic, echipa s-a calificat în Grupele Valoare ale Turneului Semifinal!”, a spus Andrei Enache, antrenor echipa de  handbal feminin junioare 2 a CSM Târgu Jiu pentru site-ul clubului.

În etapa a-10-a, ultima din această primă fază a competiţiei, CSM Târgu Jiu va juca acasă, cu LPS Fl. Fleşeriu Sebeş, pe 13 data de martie.

Vizualizări: 369

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: