Pandurii acuză oboseala şi accidentările

Pandurii Târgu Jiu a jucat trei meciuri amicale săptămâna trecută şi a pierdut două dintre acestea. După ce echipa sa a fost învinsă de Viitorul Dăeşti, la Târgu Jiu, şi de Universitatea Craiova 2, în Bănie, antrenorul Mario Găman a acuzat oboseala acumulată şi absenţele din lot cauzate de accidentări.

Pandurii a jucat în patru zile trei meciuri amicale, cu Viitorul Dăeşti miercuri, cu Petrolul Bustuchin joi şi cu u Craiova 2 sâmbătă. Programul încărcat al echipei şi accidentările din lot au făcut ca Pandurii să dea semne de oboseală şi să piardă chiar la scor ultimul amical, cel cu satelitul Universităţii Craiova, acolo unde lotul a fost completat cu juniori pentru a avea suficienţi jucători. 

Antrenorul Mario Găman s-a arătat nemulţumit de atitudinea jucătorilor săi deşi a recunoscut că şi alte probleme de lot şi oboseala acumulată au dus la ultimul eşec. „A fost un test bun. Știam foarte bine echipa a doua a Craiovei. Știam că joacă un fotbal bun, iar noi aveam nevoie de un amical de genul acesta. Veneam după două partide amicale susținute miercuri și joi și știam că s-a instalat și o stare de oboseală. În plus, am fost nevoiți să venim cu 14 jucători de câmp. Ne-au lipsit 5-6 jucători importanți din cauza micilor accidentări”, a spus Găman pentru gds.ro, declarându-se nemulţumit de unele greşeli ale jucătorilor pe care speră să le remedieze: „Am fost un pic nemulțumit de faptul că am tratat cu lejeritate anumite acțiuni, având și multe greșeli individuale. E bine că s-au întâmplat acum, pentru că avem timp să reglăm aceste greșeli și să nu le mai repetăm. Îmi doresc mai multă personalitate din partea jucătorilor. Au primit o șansă să joace și trebuie să demonstreze că merită să îmbrace acest tricou“.

După această serie de trei amicale într.o săptămână, va urma pentru gorjeni tot o săptămână plină, cu două jocuri de verificare, programate miercuri şi sâmbătă.

Vizualizări: 455

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: