CSM Târgu Jiu are sâmbătă meci în Cupa României
CSM Târgu Jiu va avea ca adversar în următoarea fază a Cupei României Fan Courier echipa din Ploieşti. După ce au trecut de Universitatea de Vest Timişoara, în turul preliminar al competiţiei, CSM Târgu Jiu trebuie să treacă sâmbătă şi de Activ Prahova Ploieşti.
Miercuri, 9 februarie, echipa din Ploieşti a obţinut la rândul ei calificarea în turul următor al Cupei României, după ce a dispus în deplasare de CSM Roman, scor 24-19. După ce au obţinut bilete pentru următorul tur al Cupei, temerea cea mai mare a oficialilor gorjeni era legată de o deplasare lungă, la Roman, în cazul unei calificări a echipei din Moldova dar au avut noroc şi echipa s-a deplasat doar la Ploieşti.
O deplasare la Roman ar fi dus la un plus de oboseală în cadrul echipei, care este în acest moment focusată pe lupta din Seria B a Diviziei A, acolo unde are două meciuri extrem de importante în lupta pentru promovare în următoarele runde din campionat, cu Oradea şi Vâlcea.
Liderul din Seria B, CSM Târgu Jiu, a scăpat astfel cu o deplasare mai scurtă, la Ploieşti, dar va avea un meci destul de dificil cu Activ Prahova Ploieşti. Liviu Andrieş a anunţat că echipa sa va aborda meciul la victorie şi speră ca elevele sale să treacă cu bine, din punct de vedere medical, peste partida din cupă, pentru a putea aborda cu toate forţele următoarele două partidele din campionat, care pot cântări decisiv în lupta pentru promovare în Liga Florilor.
„Am picat în turul următor din Cupa României cu Activ Ploiești, echipă care a reușit să câștige la Roman. Asta înseamnă pentru noi o deplasare mai scurtă, dar destul de dificilă ca joc, deoarece echipa din Ploiești este o echipă puternică, pe care am întâlnit-o și în turneul de pregătire din această iarnă. Ne vom duce să ne batem pentru calificare, dar cel mai important lucru după acest joc va fi ca toate jucătoarele noastre să iese sănătoase, pentru că principalul obiectiv al nostru este campionatul”, a spus Andrieş pentru site-ul CSM.
CSM Târgu Jiu a reuşit să treacă de echipa din Ploieşti la începutul acestui an, în cadrul primei ediţii a Cupei CSM Târgu Jiu. Atunci, gruparea gorjeană a învins cu 26-25, cei drept într-un meci amical, de pregătire, dar care, prin intensitate şi determinarea celor două echipe, a trecut dincolo de caracteristicile unui meci amical.