Pregătirea solului din solar pentru culturile de primăvară

Pregătirea solului în solar implică mai multe lucrări de bază înainte de sosirea primăverii. O arătură, sterilizarea solului și fertilizarea acestuia sunt principalele lucrări efectuate în luna februarie.

Dacă într-o grădină normală nu se obțin, de regulă, mai mult de două culturi pe an, ba, de multe ori, una singură, într-un solar se practică două sau trei și cu cerințe mult mai mari față de cele din mediul neprotejat. Rezultatul este o solicitare mai mare a solului și a nutrienților conținuți.

De aceea în solarii, pregătirea solului se face într-un mod diferit față de terenurile deschise, din cauza specificului proceselor din aceste medii protejate. 

Având în vedere că în solar plantăm legume, nu este necesară o fertilizare foarte bogată. Specialiștii recomandă aplicarea de gunoi de grajd, presărat cât mai uniform sau gunoi de pasăre. În funcție de necesitățile specifice ale plantelor cultivate, se mai pot aplica și îngrășăminte minerale pe bază de fosfor și potasiu.

Principalele lucrări ale solului sunt arătura mecanică sau manuală, la o adâncime de 25 – 35 cm și înainte de plantarea răsadurilor, sau de semănat se mai face o fărâmițare și afânare.

În solarii, dăunătorii se dezvoltă accelerat și de aceea, o activitate importantă este cea de sterilizare. Din cauza faptului că mediul este protejat, o serie de dăunători care au pătruns în interior se dezvoltă accelerat, pentru ca au condiții optime de a se multiplica și pun în pericol culturile.

În afară de aceasta, rotația culturilor este relativ restrânsă și se realizează între plante din aceeași familie, favorizând dezvoltarea unor agenți patogeni specifici.

La anumite perioade, cuprinse între unu și trei ani, în spațiile protejate trebuie realizată sterilizarea. În acest scop, după desființarea ultimei culturi se realizează pregătirea solului, apoi se pulverizează anumite substanțe dezinfectante precum praful de var.

După aceea, solarul se sigilează o perioadă de câteva săptămâni, iar în acest interval, substanțele folosite distrug dăunătorii rămași în sol, iar vaporii lor pe cei aflați pe stâlpi sau pe folie. În acest mod, după pauză, activitatea se poate relua în condiții optime.

Vizualizări: 616

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: