CSM Târgu Jiu are cercetător în educație fizică și sport!

CSM Târgu Jiu are în structura clubului și un cercetător în domeniul educației fizice și sportului, fosta handbalistă Gabriela Țichelea. Secțiile de handbal și fotbal sunt cele mai performante ale clubului, prin prisma rezultatelor dar și a numărului mare de sportivi legitimați.

CSM Târgu Jiu a sărbătorit joi doi dintre angajații clubului, printre aceștia numărându-se cercetătorul în educație fizică și sport, Gabriela Țichelea și antrenorul Cătălin Trofin. „Astăzi o sărbătorim la CSM Târgu Jiu și pe Gabriela Manuela Țichelea. S-a alăturat familiei CSM Târgu Jiu în vara anului 2023 și activează în cadrul clubului nostru în calitate de cercetător în educație fizică și sport, în cadrul secției de handbal. La zi aniversară îi dorim multă sănătate, fericire și îndeplinirea tuturor dorințelor!”, a fost urarea celor de la CSM pentru colega de la secția de handbal. 

Gabriela Ţichelea a fost sportivă de performanţă, a jucat handbal la cel mai înalt nivel, la Uiniversitatea Craiova şi CSM Reşiţa, dar şi în Grecia şi Cipru. Este cunoscută în lumea handbalului ca un mare specialist în domeniu, având o specializare la Federaţia Europeană de Handbal în coacing sportiv și psihologie dar și numeroase colaborări cu cluburi puternice precum CSM Bucureşti sau clubul olandez PSV Eindhoven.

Secția de handbal a CSM Târgu Jiu este una care are rezultate bune și la senioare dar și la juniori, având și foarte mulți sportivi legitimați, la fel ca și secția de fotbal, acolo unde activează foarte multe grupe de copii și juniori.

Sărbătorit este și antrenorul Cătălin Trofin, fost fotbalist de la Pandurii, care s-a alăturat și el  echipei de antrenori de la secția de fotbal. „Sărbătoritul zilei la CSM Târgu Jiu este Cătălin Trofin. În sezonul 2023-2024, Cătălin Trofin activează ca antrenor la echipele de Juniori C (Grupele 2009 și 2010) ale CSM Târgu Jiu. Fostul fotbalist împlinește, astăzi, 49 de ani. La zi aniversară îi dorim multă sănătate, fericire, îndeplinirea tuturor dorințelor și cât mai multe reușite în carieră! La mulți ani, Cătălin Trofin!”, este mesajul clubului pentru fostul căpitan de la Pandurii care pregătește acum viitoarele generații de fotbaliști alături de alți foști colegi de la Pandurii, deveniți și ei antrenori, precum Adi Popescu, Sorin Vintilescu, Mario Găman, Bobi Staicu, Alin Poenaru sau Florin Popete.

Galerie foto



Vizualizări: 1,757

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: