CSM Târgu Jiu a scăpat de griji la baschet. Nu se retrogradează din LNBM!
Viitorul program competițional al Ligii Naționale de Baschet masculin în sezonul 2024/2025, conform viziunii președintelui FRB Carmen Tocală, a fost recent făcut public de baschet.ro. Imensa surpriză este că nicio formație nu va retrograda, iar numărul echipelor va crește cu încă două urmând ca LNBM să numere nu mai puțin de 20 de echipe.
Scenariul care a fost vehiculat pe surse la finalul anului trecut prinde tot mai mult contur și urmează a fi în curând adoptat în mod oficial de către Consiliul Director al Federației Române de Baschet, a anunțat baschet.ro care a dezvăluit că singurele echipe care s-au opus acestui scenariu au fost U BT Cluj-Napoca și CSM Oradea, iar ca monedă de schimb FRB le-a propus acestora să intre în competiție doar în partea a doua a campionatului, aspect care pare a fi pe placul finalistelor din ediția 2022/2023 a LNBM.
„Astfel, la startul ediției 2024/2025 a LNBM vor lua parte toate echipele din actuala ediție LNBM, mai puțin U BT Cluj-Napoca și CSM Oradea, alături de alte două echipe ce vor promova pe prima scenă a baschetului românesc”, mai spune sursa citată. Conform acestui scenariu, echipa de baschet a CSM Târgu Jiu va juca doar pentru experiență în partea a doua a sezonului, pentru că nu mai poate fi vorba de salvarea de la retrogradare.