CSM Târgu Jiu a pierdut pe terenul celor de la Gloria Bistrița
CSM Târgu Jiu a pierdut confruntarea din etapa a-25-a din Liga Florilor, în deplasare, pe terenul echipei Gloria Bistrița. Formația gazdă, pe care CSM Târgu Jiu o va întâlni și în Cupa României, s-a impus cu 42-21.
CSM Târgu Jiu a înregistrat cea mai drastică înfrângere din acest sezon în etapa cu numărul 25, pe terenul echipei de pe locul 3, Gloria Bistrița. A fost o repetiție pentru ambele echipe în perspectiva meciului din Final 4-ul Cupei României, de săptămâna viitoare. Câștig de cauză din această confruntare a avut echipa din Bistrița, medaliată cu bronz în această ediție de campionat.
În înfrângerea suferită la Bistrița, Sabine Klimek, cu 4 goluri marcate, a fost cea mai bună marcatoare a CSM Târgu Jiu. ”Credem cu tărie ca nivelul echipei este cu totul altul și sper să demonstrăm asta în meciul următor, în care vom întâlni tot Gloria Bistrița”, a declarat Liviu Andrieș, după partida de la Bistrița.
CSM Târgu Jiu vrea să facă repede uitat acest eșec și să prezinte o altă față la partida din Final 4-ul Cupei României. Liviu Andrieș crede cu tărie că evoluția de la Bistrița nu reflectă cu adevărat nivelul echipei arătat în acest sezon.