Un fotbalist de prima ligă a jucat în același meci la două echipe diferite!
Paradoxurile războiului au făcut ca un jucător de fotbal din prima ligă a Ucrainei să joace în același meci la ambele echipe care și-au disputat punctele puse în joc în prima etapă a campionatului. Evenimentul a fost posibil pentru că jocul a fost întrerupt anul trecut, din cauza bombardamentelor, și a fost continuat la o altă dată, în acest an, din minutul în care s-a întrerupt.
Meciul dintre SK Dnipro şi FK Oleksandria, din prima etapă a campionatului Ucrainei, a fost întrerupt pe 23 noiembrie de sirenele de raid aerian după nouă minute de joc. Meciul s-a reluat, sâmbătă, iar un jucător a fost pe teren, după ce început la o echipă şi a terminat în cealaltă.
Serghei Loginov, un fundaş central de 32 de ani de la Dnipro, a fost rezervă la începutul meciului de acum şase luni. Între timp, internaţionalul ucrainean a fost împrumutat la Oleksandria până la finalul sezonului.
Şi, evident, din moment ce regulamentul permite acest lucru şi cele două cluburi nu au inclus nicio clauză specială în împrumut, jucătorul a putut juca în două tricouri diferite în timpul aceluiaşi meci.
O altă particularitate este că ambele echipe au fost în mare parte remaniate la reluarea jocului în minutul 10. Acest lucru a dus la un raport de meci neobişnuit, cu opt schimbări de o parte şi zece de cealaltă. Meciul s-a încheiat la egalitate (1-1).