Creţan: Un nepot de-al meu l-a protejat pe Ciurel
Liderul sindicatului Lignitul Rovinari, Constantin Crețan, a explicat de ce Ciurel a fost protejat în prima zi de proteste de Nelu Popescu, fost luptător de K1, campion în acest domeniu și antrenor pentru cei interesați de un astfel de sport. Creţan susţine că Popescu este un nepot de-al lui, care era în trece pe acolo. „Când oamenii au început să-l huiduiască și să îl bruscheze pe Ciurel, nepotul meu a sărit să-l apere, dar fără vreun alt interes”, a spus Creţan.
Popescu a fost în piață și îi făcea cărare lui Ciurel alături de „Finu”, adică Nicolae Orosz, fost Murgeanu, un fost camarad al lui Eugen Livezeanu, Crețan declarând că nu îl știe pe acesta, ci doar pe nepotul său, despre care are numai vorbe de bine. „Pe nepotul meu nu îl cheamă Zaharia, cum s-a scris, ci Nelu Popescu. Am și vorbit cu el și l-am întrebat ce a căutat în piață lângă Ciurel și mi-a zis că era în trecere pe acolo, s-a oprit să vorbească cu unul dintre protestatari, pe care îl cunoștea, și atunci a venit Ciurel. Când oamenii au început să-l huiduiască și să îl bruscheze pe Ciurel, nepotul meu a sărit să-l apere, dar fără vreun alt interes. Vă spun că a lucrat 14 ani ca lăcătuș la Tismana I, apoi și-a descoperit calitățile de luptător de K1, a devenit campion, acum e profesor, instructor, și nu are nicio problemă cu legea. Eu consider că bine că a sărit să-l apere pe Ciurel că cine știe ce se putea întâmpla pe acolo. Ciurel nu avea ce să caute în piață, a fost o greșeală că s-a dus în mijlocul oamenilor doar ca să arate cât e el de curajos”, a declarat Crețan.
Apărat şi de Medinţu
Directorul Diviziei Energie, Aurel Medinţu, i-a luat şi el apărarea managerului CE Oltenia Laurenţiu Ciurel, după ce presa a scris că a fost apărat de interlopi. Mendiţu spune că Ciurel nu a mers în piaţă însoţit de gărzi de corp şi că nu ştie cum au apărut lângă el cele două persoane. „Directorul a plecat singur nu ştie cum au apărut oamenii ăia acolo, Laurenţiu Ciurel nu are nicio legătură cu cei doi”, a declarat Medinţu la Radio Infinit.
NEGOCIERI
Azi, sindicalistul lui Creţan ar trebui să stea la aceeași masă cu Ciurel, fiind chemat la discuții cu șefii Complexului Energetic Oltenia pe marginea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă.