Corecție severă pentru Gilortul de la Dumbrăvița
Gilortul Târgu Cărbunești nu mai surprinde în Liga 3 decât prin proporţiile scorului la care pierde meciurile. În jocul din etapa a 10-a a Seriei a 4-a de la Dumbrăviţa, gorjenii au primit şase goluri şi ţin bine de ultima poziție din clasament.
Gilortul Târgu Cărbuneşti nu reuşeşte să reprezinte prea bine Gorjul la nivelul Ligii 3. Cel puţin până în etapa a 10-a nu a cunoscut încă victoria, iar vineri a suferit cea mai drastică înfrângere din acest sezon, scor 6-0 pentru gazdele de la CS Dumbrăviţa care au marcat prin Codrea (’15, ’27), Drăghici (’36), Enciu (’79, ’81) și Făgărășanu (’89).
Meciul a fost găzduit de arena Ștefan Dobay din Dumbrăvița şi a fost controlat autoritar de formația timișeană, care a penalizat carențele defensivei gorjenilor şi a marcat de câte ori a avut ocazia. Gazdele au avut permanent inițiativa și au dat dovadă de eficiență maximă, înscriind 3 goluri din 3 șuturi pe poartă până la pauză, încercările elevilor lui Găman fiind reținute de portarul Miklos. După pauză oaspeţii au mai avut câteva ocazii de a marca, Drăghici (48’, 71’) și Morariu (51’, 76’), scăpați singur cu portarul, șutând alături de poartă sau fiind blocați de portarul Jianu.
Bănățenii au dublat avantajul de la pauză în ultimele 10 minute. Gilortul a pierdut din nou şi nu se întrevede nici o schimbare în ceea ce priveşte rezultatele, echipa fiind, după primele zece etape, tot pe ultimul loc, cu numai două puncte. Liderul seriei a patra este în continuare FCU Craiova 1948, cu 28 de puncte, formaţie care a anunţat că, din etapa a 11-a, va evolua pe noul stadion din Târgu Jiu.
CSC Dumbrăvița – Gilortul Târgu Cărbunești 6-0 (3-0)
Stadion: Ștefan Dobay/Dumbrăvița (Timiș).
Au marcat: Codrea (15’, 27’), Drăghici (36’), Enciu (79’, 81’), Făgărășanu (89’).
Dumbrăvița: Miklos – Bilia, Telescu (cpt., 55’ Siminic), Stupu, Coroiu – Kecskes (46’ Morariu), Stancu, Codrea (66’ Făgărășanu), Ștefan – Enciu, Drăghici (75’ David). Rezerve neutilizate: Smaranda, Nanu, Briciu. Antrenor: Sorin Bălu.
Gilortul: Jianu – Buzurin (50’ Ancuța), Dolcescu, Ion, M. Paștiu – Cîrstoiu (77’ Gîlceavă), Avămescu (cpt.) – Bubuioc (50’ Oprișa), Codin, Almăjanu (77’ Sorea) – Meliță. Rezerve: neutilizate A. Paștiu, Pociovălișteanu.
Antrenori: Mario Găman și Boby Staicu.
Au arbitrat: Adina-Claudia Popa (Satu Mare), ajutată de Ioan-Daniel Humiță (Armeniș) și Zsolt Kopriva (Carei).
Observatori: Emil Arșa (Arad) și Cristian-Emil Gîț (Deva).