Copii de la oraş, transferaţi la ţară

Mai mulţi copii care locuiesc în oraş s-au transferat la ţară. În Arcani, de exemplu, din acest an, învaţă mai mulţi copii care s-au transferat din zone urbane ori s-au mutat definitiv la ţară alături de familie. Sunt cinci copii care au venit din Cluj tocmai la Arcani.

În comună, într-un an, va fi realizată o şcoală nouă. Lucrările vor costa peste şapte milioane de lei, bani pe care primăria i-a obţinut de la Guvern după ce vechea unitate de învăţământ a fost demolată pentru că nu mai era sigură pentru elevi. Clădirea a fost grav afectată de cutremurele de la începutul anului.

Circa o mie de metri pătraţi va avea noua clădire. „Momentan, demersurile sunt la faza de licitaţie. Am lansat licitaţia şi aşteptăm ofertele de la constructori. Vechea şcoală am demolat-o pentru că expertizele au stabilit că nu mai era sigură. Vom face, aşadar, una de la zero. Valoarea este de şapte milioane de lei”, a declarat primarul din Arcani, Dan Coiculescu.

În localitate, adaugă primarul, mai sunt circa 60 de elevi. „Avem 16 elevi în plus în acest an şi nu s-a mai întâmplat asta de multă vreme. Avem copii mutaţi de la oraş, avem cinci copii veniţi din Cluj, s-au mutat aici cu familia lor. Avem în total aproximativ 60 de elevi de clasele I-VIII”, a mai spus edilul din Arcani. 

Vizualizări: 2,654

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: