Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

Condescu: Răuţ a majorat 150 de salarii înainte de reducerea sporurilor

Liderul Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu, a susţinut ieri o conferinţă de presă în care a dezvăluit că are dovezi că salariile a aproximativ 150 de persoane au fost majorate înainte de tăierea sporurilor, la dispoziţia precisă a directorului de Resurse Umane, Ion Răuţ. Practic, sporurile la care se renunţa în timpul negocierilor au fost introduse în salariu. Condescu a spus că federaţia pe care o conduce şi administraţia au convenit în februarie că nu mai pot fi acordate 60 de sporuri, însă acest lucru nu a fost valabil pentru toată lumea.

Marin Condescu a afirmat ieri că 150 de salariaţi ai CE Oltenia şi-au majorat veniturile, cu sprijinul directorului Răuţ. „În data de 19 februarie, pentru a-şi proteja anumiţi oameni, este trimis un fax prin care toate sporurile pierdute de anumiţi oameni au fost introduse în salarii fără să se negocieze nici funcţia, nici postul. Faxul spune aşa: Vă transmit conform celor convenite cu domnul Răuţ...“, a spus Condescu.

Acesta a citit de pe nişte foi sumele de la care au crescut salariile.  „Exemplu, la un salariu de 4254 de lei, având în vedere că pierdea sporul sistematic peste program, i s-a făcut 4527 de lei; altcineva care avea 3997 de lei din care pierdea sporul de limbă străină, dar i s-a făcut imediat 4334 de lei, cinci persoane care pierdeau sporul de limbă străină şi aveau 2868 de lei s-au dus la 3122 de lei. Lucrul acesta s-a întâmplat în 19 februarie. I-am adus la cunoştinţă domnului Ciurel, s-a angajat de fiecare dată că va lua măsuri care să repună în ordine şi nu aţi fi ştiut despre acest demers, dar nici acum nu s-a întâmplat. Sunt câteva exemple care sunt certe în privinţa acestui abuz care s-a făcut după ce s-a prezentat cu bravură că vom elimina aceste sporuri“, a explicat liderul.

Condescu vrea ca toţi salariaţii să-şi recapete sporurile. „Acţiunea noastră va fi ca toţi cei care au pierdut un spor şi l-au avut vor acţiona în justiţie pentru a-l recăpăta, toţi cei care au avut aceste sporuri, nu numai cei care au fost într-un anumit fel protejat“.

Directorul de resurse umane Ion Răuţ, cel care a produs acest balamuc în CE Oltenia, a dispărut de zile bune din peisaj, nu răspunde la telefoanele jurnaliştilor şi îi lasă pe alţi directori să comunice cu presa.

Neînţelegere Condescu-Antonie

Referitor la tăierile de la TESA, Condescu spune că ceea ce a făcut administraţia este o măcelărie. „După semnarea actelor adiţionale în martie, unde s-a convenit de o parte şi de alta salariul pe care-l are salariatul respectiv, semnat şi de directorul complexului energetic şi de sindicate, director economic, la un salariu de 2876 de lei convenit la data aceea a luat în mai 2500 de lei. La un salariu convenit în februarie de 4334 de lei s-a luat 3098 de lei“, spune Condescu, prezentând cam cât a pierdut fiecare salariat.

Liderul Condescu a mai spus că directorul Diviziei Miniere, Daniel Antonie, a recunoscut faptul că procedura prin care au fost tăiate aceste salarii nu este corectă şi că nu va semna actele adiţionale. „Un fapt lăudabil, şi-l cred, pentru că a dat dovadă de acest gest (n.red- Daniel Antonie), când a văzut că acest contract nu s-a făcut în conformitate cu contractul colectiv de muncă şi cu legislaţia în vigoare a refuzat să semneze 150 de acte adiţionale care consfinţeau tăierile salariile. Sunt pe masă la dânsul, a spus: eu nu voi semna aceste documente. A spus că nu e corect aşa cum se procedează“.

„Nu este adevărat, într-o oră le semnez”, a spus directorul Antonie. Acesta a confirmat vizita lui Condescu, dar spune că are de gând să semneze actele adiţionale şi dacă nu le semnase până atunci a fost pentru că nu a avut timp. „Eu le semnez imediat, într-o oră sunt semnate, nu am avut timp. Nu pot să nu le semnez sau să spun că nu sunt de acord, din moment ce am aprobat în Directorat“, a dezminţit Antonie.

PLÂNGERE

Sindicatele merg înainte cu ideea de a depune plângere împotriva conducerii companiei. „Avem împuternicirea de la structurile sindicale şi trebuie să luăm împuternicirea individuală de la fiecare om afectat. Este o plângere pentru toţi cei care au contribuit la tăierea acestor salarii. Paradoxal, cum s-au tăiat banii fără să fie semnate actele adiţionale“, spune Condescu.

SUSŢINERE

PD-L Gorj îşi manifestă îngrijorarea față de atitudinea anti-democratică a primarului Florin Cârciumaru, care a hotărât să nu autorizeze activitatea de pichetare a sediilor CEO și Diviziei Miniere, de către sindicaliștii din cadrul FNME. Secretarul general al PDL Gorj, Marcel Iacobescu, consideră că este un abuz: ”Această atitudine ne duce cu gândul la o perioadă apusă și de tristă amintire”.

Vizualizări: 207

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: