Concedieri fără venit de completare
2018 a fost ultimul an în care salariaţii concediaţi de la Complexul Energetic Oltenia au beneficiat, pe lângă plăţile compensatorii oferite de companie, de venit de completare de la stat, timp de până la doi ani. Sunt prevăzute 200 de concedieri şi pentru anul viitor, dar fără venit de completare. Asta dacă nu apare între timp o modificare legislativă. „Vor fi 200 de disponibilizări anul viitor. Ordonanţa expiră la sfârşitul anului. Noi am făcut demersuri pentru prelungirea acestor condiţii la Ministerul Energiei, să sperăm că se aprobă. Dacă vor fi şi alte companii, vor fi mai mult şanse, dacă va fi doar CEO, este greu de spus”, a explicat Sorin Olaru, director de resurse umane, la un post de televiziune.
Şi în acest an au fost 200 de concedieri, din care circa 20 de salariaţi încă sunt în companie ca urmare a unor concedii medicale. Dacă aceştia nu îşi încetează raporturile de muncă înainte de 31 decembrie, riscă să piardă şi ei venitul de completare. (A.A.)