Ciorile din Parcul Central, doborâte de alpinişti

Municipalitatea a apelat la alpinişti pentru a scăpa de ciorile din Parcul Central. Înarmaţi cu echipamente corespunzătoare, alpiniştii au tăiat lemnele uscate şi au dat jos cuiburile de ciori care împânzeau copacii. Primăria intenţionează ca pe viitor să alunge păsările cu ajutorul unor dispozitive cu ultrasunete.

Acţiunea nu a fost una tocmai uşoară dat fiind faptul că bătea vântul, ceea ce a făcut ca munca alpiniştilor să fie îngreunată. „Noi dărâmăm cuiburile acum dar o să le facă la loc”, a spus Cristian Chiriţă, reprezentantul societăţii de alpinism utilitar, care a precizat că există un contract pentru o lună cu primăria. Prezenţa ciorilor creează neplăceri în rândul persoanelor care se plimbă prin Parcul Central din Târgu Jiu. Nu puţini sunt cei care au avut experienţe neplăcute în timp ce se plimbau prin parc.

Municipalitatea intenţionează să achiziţioneze nişte dispozitive electronice cu ultrasunete care să alunge ciorile care îşi fac cuiburi în arborii din Parcul Central din Târgu Jiu. Acestea sunt menite să producă unde sonore care să determine ciorile să părăsească copacii. „Am discutat cu o persoană ca să aducă nişte aparate care emit o înaltă frecvenţă, care sunt supărătoare pentru ciori. Deocamdată această persoană este plecată în Suedia, când va veni vom lua legătura. Cred că ar fi şi mai ieftin pentru noi dacă optăm pentru această variantă”, a declarat Dumitru Viezure, administratorul Parcului Central al Municipiului Târgu Jiu. 

Oricum, în câteva ore ciorile îşi refac paguba produsă de alpinişti.

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: