Ion Roşu din Polovragi împleteşte lemnul de mic copil, fiind printre puţinii reprezentanţi a acestei îndeletniciri din judeţul Gorj. De zeci de ani de când meşteşugeşte la scaune şi mese a învăţat cum să aleagă lemnul potrivit şi cum să îl pregătească. Chiar dacă respectă întocmai metodele moştenite de la tatăl său, piesele confecţionate de Ion Roşu nu mai au căutare.

Meseria a furat-o de la tatăl său, care era un meşter cunoscut în Polovragi. „Din clasa I cred că am început să prind gustul acestei meserii. Îl priveam pe tatăl meu cum taie lemnul, cum îl prepară şi cum îl transformă în scaune, mese şi piese de mobilier. Tata nu prea mă lăsa, însă când îl vedeam că pleacă prin sate să îşi vândă marfa mă furişam în atelierul lui. Prindeam momentul şi meşteream şi eu aşa cum mă pricepeam”, povesteşte Ion Roşu. De multe ori a luat şi bătaie de la tatăl său pentru că îi strica sculele, dar tot nu s-a lăsat de lucrul cu lemnul. Acum toţi din familia sa, nepoţii, ginerele, au învăţat această meserie şi îl ajută de fiecare dată. În această meserie cel mai greu e să găseşti lemnul potrivit. În general Ion Roşu foloseşte lemn de fag pentru că numai aşa ceva găseşte prin pădurile din zonă. Lemnul nu este folosit imediat, ci după ce trece prin mai multe teste cunoscute din bătrâni numai de meşterul din Polovragi. „Lemnul masiv se ţine în aer liber mai mult timp pentru a vedea care crapă şi care nu crapă. Aşa i se testează rezistenţa. Îl lăsăm la aer chiar şi şase luni de zile, timp în care îl bate vântul, ploaia. Pe cel rezistent îl lucrăm, iar pe cel care se fisurează din cauza ploilor şi a vântului îl aruncăm. Numai în acest fel ştiu că piesele pe care le realizez eu vor rezista zeci de ani”, spune Ion Roşu. Lucrurile nu se termină însă aici. După ce a decis care e lemnul potrivit Ion Roşu trece la călirea şi fierberea lui ca să devină maleabil şi să poată fi transformat cu uşurinţă în ceea ce îşi propune.

Scaunele şi mesele, piese de muzeu

Însă vremurile sunt din ce în ce mai grele, iar coşurile împletite, măsuţele, scaunele sau dulapurile confecţionate cu trudă şi cu pricepere de Ion Roşu nu mai sunt căutate de nimeni. Perioada pe care şi-o aduce aminte cu bucurie este cea de după Revoluţie pentru că atunci veneau mulţi oameni din toate colţurile judeţului să cumpere produse din lemn. Însă de atunci a trecut ceva vreme, oamenii s-au schimbat şi cumpără obiectele realizate de Ion Roşu doar pentru a-şi decora casele şi pentru a le expune în muzee. „Oamenii din ziua de azi cred despre aceste obiecte că sunt învechite. Doar bătrânii din sate le mai preţuiesc pentru că ştiu cu câtă trudă şi cu câtă atenţie sunt făcute. Plus că sunt şi foarte rezistente. Însă nu primeşti bani suficienţi pentru lucrarea pe care o faci. Vai şi amar! Asta e viaţa pentru care trebuie să ne chinuim ca să putem trăi”, adaugă dezamăgit meşterul popular. Ion Roşu nu are însă încotro şi spune că trebuie să înfrunte criza şi mentalitatea oamenilor. Aşa că mai pleacă din când în când cu căruţa plină cu coşuri prin satele Gorjului pentru a le vinde, aşa cum odată pleca la drum şi tatăl său.