Ciobotărică, despre destituirile şi promovările din CEO

Directorul interimar al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciobotărică, a susţinut miercuri prima conferinţă de presă de la numirea sa în funcţie. Acesta a transmis mesaje salariaţilor, pe care îi linişteşte cu privire la situaţia companiei, dar şi celor din exterior, cărora le-a spus că nu pot lua decizii în CE Oltenia. Ciobotărică a vorbit şi despre schimbările aşteptate la nivelul companiei. La final, el i-a transmis, indirect, un mesaj şi lui Ciurel, care declarase că Ciobotărică „nu va rezista torturii“. „Sunt foarte rezistent şi o să vă dovedesc pe parcurs“, a declarat Laurenţiu Ciobotărică.

Noul director al CE Oltenia, Laurenţiu Ciobotărică, a promis transparenţă şi un tratament nediscriminatoriu faţă de presă, dar a răspuns, concret, la puţine întrebări adresate de jurnalişti. Acesta a declarat că se consultă cu Ciurel, fostul director, în privinţa unor probleme şi că are o relaţie profesională normală cu acesta.

Schimbări vor fi

Laurenţiu Ciobotărică a păstrat în echipa sa directorii numiţi de la Laurenţiu Ciurel - Daniel Atonie, Aurel Medinţu şi Ion Petroniu - pentru că, spune el, ar fi fost cea mai mare greşeală, să-i schimbe.  Totodată, susţine că la nivelul companiei vor fi făcute promovări şi destituiri. El a susţinut un adevărat discurs legat de felul în care trebuie să fie condusă o companie şi despre un alt tip de management. „Cea mai greşită decizie a mea ar fi fost să schimb în totalitate conducerea companiei, aşa cum se aşteptau unii. Pot face echipă cu oricine, acum rămâne ca şi dumnealor să facă echipă cu mine. (...) E necesar să se întâmple anumite schimbări, dar nu aşa cum sunt percepute. Pot apărea anumite modificări în anumite direcţii, pot apărea direcţii noi, pot apărea persoane noi, promovări, destituiri. Trebuie făcute atent pentru că nu avem nevoie de instabilitate şi presiuni sau să vină cineva din afară să ne spună ce avem de făcut. Discutăm de un alt tip de management, unul al performanţei. Trebuie să acceptăm cu toţii, şi domnul Ciurel, că lucrurile pot fi schimbate, persoane pot fi schimbate, procedurile“, a declarat Ciobotărică.

El a revenit asupra ideii că nu va accepta ca persoane din afară să ia decizii în companie, fără să dea nume. În mandatul lui Ciurel se ştie că deciziile erau luate împreună cu Ion Călinoiu, lider PSD. „Nimeni din afara companiei nu poate lua decizii în interiorul companiei. Nu mi se pare normal ca cineva să vină să impună reguli în companie. Mă voi delimita total de partea de mediu ostil din afara companiei. (...) Presiune poate să apară pe a pune pe cineva sau a destitui pe cineva. (...) Nu am treabă cu politicul“, a menţionat acesta.

Graure, Pop, pe funcţii noi

Jurnaliştii l-au întrebat şi despre înlocuirea unor anumite persoane sau de promovarea unora. Nici de această dată nu a dat răspunsuri concrete, cerând răgaz şi amintind că este la conducere de o săptămână. A declarat însă că nu a luat în calcul desfiinţarea departamentului condus de Ion Ruşeţ sau destituirea lui Cosmin Popescu, ultimul fiind consilier al directorului. A confirmat însă că Octavian Graure nu mai este contabil la Işalniţa şi face parte dintr-o direcţie recent înfiinţată, de management al proiectelor. Nici despre numirea lui Radu Pop, membru în Consiliul de Supraveghere, în funcţia de director la CEO, nu a vorbit concret. Octavian Graure este judecat în acelaşi dosar cu Laurenţiu Ciurel, Dumitru Cristea, Dan Şova şi Victor Ponta. „Cred că pot lucra foarte bine şi cu domul Graure şi cu alţii din companie. Voi colabora foarte bine cu dumnealui în continuare. Într-o săptămână nu poţi veni să întorci această companie invers decât a fost. Se vor face nişte modificări în acord cu obiectivele companiei şi cu modul în care vor fi abordate acţiunile în perioada următoare. Cu domnul Cosmin Popescu colaborez foarte bine. Dacă Radu Pop doreşte să facă parte din echipă, de ce nu?“, a declarat Ciobotărică. Directorul a mai spus că nu se pune probleme reînfiinţării Direcţiei de pază, condusă în trecut de Ion Răuţ.

Vizualizări: 231

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: